Caminele particulare nu fac fata studentilor  
Evenimentul Zilei - 20.09.2005
 

Caminele private din Bucuresti sunt deja pline, iar cei care nu au prins loc nici la cele de stat nu mai au decat alternativa pietei imobiliare

In Bucuresti exista o serie de camine studentesti particulare care pot fi o alternativa la vechile camine de stat. Cele mai multe dintre ele sunt recent renovate si proprietarii acestora par mai interesati de nevoile viitorilor locatari decat administratorii caminelor de stat. Dar, ca orice imbunatatire, acest interes pentru satisfacerea studentilor, precum si conditiile mai bune de cazare au un pret.

Conditii aproape ca la hotel

Universitatea particulara „Nicolae Titulescu” are un camin studentesc de 460 de locuri, situat in sectorul 4, chiar langa statia de metrou Timpuri Noi. Caminul este deschis de numai un an, asa ca mobilierul din camere si bai arata ca nou. Camerele, dispuse pe zece niveluri, sunt de trei sau patru persoane, cu baie proprie si bucatarie comuna pe hol. La parter exista trei sali de lectura, iar caminul are centrala termica proprie.
George Nedelcu, administrator, a declarat ca orice student poate beneficia de un loc in camin, indiferent de la ce universitate provine. Deocamdata insa, toate locurile sunt ocupate. Chiria este de 2.900.000 de lei pe luna. In acest tarif intra si curatenia zilnica, asigurata de angajatele caminului, si schimbarea saptamanala a lenjeriei de pat.

„Primim numai fete cu dorinta de carte”

In complexul Regie exista un camin particular de fete care nu apartine de nicio universitate. Caminul are 150 de locuri (toate ocupate in acest moment), dispuse pe patru etaje, in camere de doua sau trei persoane. Bucatarie e numai la parter, iar baia este comuna pentru doua sau trei camere. Chiria pe luna este intre 2.600.000 si 3.000.000 de lei. Ca avantaje, ar fi pozitionarea in complexul Regie si starea buna a camerelor, iar ca dezavantaj major, regulile stricte pe care trebuie sa le respecte studentele, pe langa pretul piperat ce trebuie platit pentru chirie.
Viitoarele chiriase sunt avertizate inca de la intrare de un afis pe care scrie: „Caminul este pentru studente care au dorinta de carte si nu pentru cele ce isi pierd noptile la TV, internet sau la discoteci, iar a doua zi dorm pana la pranz uitand sa se mai duca la cursuri”, si care este semnat laconic „Administratia”.

Ce alegem: camin sau apartament?

Un apartament de doua camere de inchiriat intr-o zona destul de buna costa aproximativ 250 de euro. Printre avantajele unui apartament fata de o camera de camin se numara si acela
ca-ti poti alege cu cine imparti baia sau bucataria. In cazul in care pentru un pat de camin se cer 3.000.000 de lei, adica aproximativ 85 de euro, iar camera este impartita cu inca trei persoane, avantajele inchirierii unui apartament devin evidente. Pentru ca locurile la caminele particulare sunt aproape epuizate, proprietarii de apartamente profita de fluxul de studenti la inceputul anului universitar pentru a mari preturile la chirii.

Milioane pe chirie

Pretul chiriilor din caminele studentesti private din Cluj-Napoca variaza in functie de locatie si numarul de persoane in camera. Un loc intr-unul dintre cele din cartierele Manastur si Gheorgheni, cu patru persoane in camera, costa 200 RON, cu toate cheltuielile incluse. In campusul universitar „B.P. Hasdeu”, locul costa intre 300 RON pentru o camera de patru persoane si 630 RON pentru o camera dubla. In oras, inchirierea unei garsoniere confort 1 se ridica la 150 de euro, iar un apartament cu o camera in centrul municipiului poate ajunge si la 220 de euro. La apartamentele cu doua camere, pretul este un pic mai ridicat, ajungand la 250 de euro. (Madalina Prundea)

Confortul se plateste

Municipiul Iasi nu are inca un camin studentesc particular, insa se poate mandri cu cazare „de lux” in Centrul de Schimburi Internationale Gaudeamus. Asigurarea confortului subtiaza insa buzunarele. Pentru studentii Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”, un loc de cazare costa 360 RON pe luna. Pentru cei care apartin altor universitati, pretul creste la 630 RON, studentii straini fiind nevoiti sa plateasca 175 de euro.
Un apartament cu o camera sau o garsoniera in municipiu costa intre 90-120 de euro pe luna. Un apartament cu doua camere porneste de la 120 de euro (semimobilat) si ajunge si la peste 200 de euro. (Cezar Padurariu)

Camere fara dotari

La caminul particular „Aurora”, chiria se ridica la 150 de euro de student la care se adauga lunar o taxa de 150 RON pentru intretinerea camerei. Desi preturile sunt piperate, conditiile nu sunt tocmai stralucite. Camerele nu au dotari, au bai minuscule, iar ca sa faci dus trebuie sa stai deasupra vasului de WC. Pentru televizor si frigider in camera, studentul mai plateste cate 7,5 euro.
La particulari, inchirierea unei garsoniere se ridica pana la 150 de euro, iar un apartament cu doua camere de la 250 si pana la 400 de euro. Cei cu mai putina dare de mana pot alege sa locuiasca impreuna cu proprietarii in aceeasi casa, unde vor plati maximum 80 de euro. (Georgeta Petrovici)


Bianca Marcu - Evenimentul Zilei

20 September 2005