Doar speculanţii mai fac tranzacţii cu terenuri şi case.Vând, însă la preţul dictat de aceştia, cei aflaţi la ananghie şi care sunt înglodaţi în datorii la bănci.

La Călăraşi piaţa imobiliară se află în colaps din anul 2008. Criza se resimte din plin şi în acest sector de activitate.„De la sfârşitul lunii mai 2010 şi până în prezent, am reuşit să consiliem 2 vânzări. Media este de un vânzător pe zi, ori că vine şi vrea să înstrăineze un bun ori că, pur şi simplu, doar întrebă. Comparativ cu 2008, suntem în cădere liberă cu 40-50 de procente", a declarat Adrian Arvinte, managing partner la „Hera imobiliare". Practic, în două luni şi jumătate doar două apartamente cu 2 camere au fost vândute, iar preţul a fost dictat de cumpărător. Cei care s-au trezit, peste noapte, că nu-şi mai pot achita ratele la bănci preferă să-şi vândă casele, pe bani puţini. „Cu ce iau pe apartament, acoperă rata la bancă, iar  diferenţa o dau pe o proprietate la ţară", a precizat Arvinte.

Cămătărie cu acte

Speculanţii de case au existat dintotdeauna. La Călăraşi, cumpărătorii de naţionalitate rromă fac legea pe piaţa imobiliară.„E un fel de cămătărie şi această metodă. De exemplu, dacă o persoană cumpără un apartament cu 25.000 de euro, imediat îl vinde unui conaţional cu 35.000 de euro. Banii îi primeşte în rate, cam într-un an, timp în care tot cumpără şi vinde după aceeşi metodă", a precizat Adrian Arvinte. Aceste persoane sunt cele, care de obicei, impun cumpărătorului un anumit preţ şi cum mulţi care vând sunt„prinşi" cu datorii la bănci, tranzacţia se încheie în favoarea cumpărătorului.

600 euro metrul pătrat finisat

În acest moment, în oraş, apartamentele cu 2 camere se vând cu preţuri cuprinse între 20.000 şi 24.000 de euro, în funcţie de cartier, faţă de 30.000 de euro cât costau în urmă cu 2 ani. Cele mai căutate zone sunt la Orizont, pe străzile: Luceafărului, Dumbravei, Năvodari, Şcoala nr.11, dar şi în zona service Brânză, pe strada Dunărea. „De regulă, o casă bună se vinde pornind de la 600 de euro pe metru pătrat finisat. Aceasta este valoarea reală a unui apartament. Există însă şi situaţii când la locuinţe slabe din punct de vedere calitativ s-a pornit de la 400-500 de euro metrul pătrat. Aici însă cumpărătorul trebuie să facă o investiţie serioasă, având în vedere că aceste case nu au niciun fel de îmbunătăţiri", a precizat Adrian Arvinte.

 
Sursa

15 July 2010