Proprietarii din Nessebar care şi-au extins clădirile fără a avea autorizaţie au început deja să le demoleze. Ivaylo Lyahovich, membru al Comitetului pentru Sprijinirea Drepturilor Proprietarilor, anunţă că acţiunea a început astăzi, după ce persoanele respective s-au adresat Biroului Regional din Burgas al Autorităţii Naţionale pentru Controlul Construcţiilor şi au cerut să fie lăsate să îşi dărâme imobilele în mod voluntar.

15115-demolare3_prelucrata.jpgAsta după ce luni proprietarii au acţionat în instanţă autorităţile, pentru că au distrus şase case şi două magazine construite ilegal. Însă, după ce au discutat cu avocaţii, oamenii au realizat că nu au şanse de izbândă, informează agenţia de ştiri Novinite.

"Ne recunoaştem greşeala. Ani de-a rândul a fost amânată această problemă, iar acum autorităţile vor să reacţionăm imediat, ca şi cum până ieri totul ar fi fost în regulă. Totuşi, ar fi trebuit să fie făcut un compromis măcar pentru primele case programate pentru demolare. Oamenii au înţeles despre ce e vorba şi sunt de acord, în principiu. Dar avem nevoie de o amânare, pentru că vine o iarnă grea şi este îngrozitor să nu ai un acoperiş deasupra capului", a precizat Lyahovich.

Nessebar, al cărui Oraş Vechi face parte din patrimoniul UNESCO, este blocat de duminică seară de proprietarii ale căror case şi magazine au fost programate să fie demolate de către Autoritatea Naţională pentru Controlul Construcţiilor.


17 November 2010