Premierul Emil Boc şi ministrul de finanţe Gheorghe Pogea au avut o întâlnire cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, astăzi, vineri, 23 ianuarie. Primul ministru a subliniat că prioritatea Guvernului o reprezintă investiţiile în infrastructură.
În declaraţia de presă, care a urmat discuţiilor cu patronatele şi sindicatele, primul ministru a spus că în 2009 cuvântul cheie va fi infrastructura, căreia i se va aloca o mai mare pondere din bugetul de stat. În schimb, cheltuielile bugetare cu salariile se vor micşora la nivelul anului 2007, anul 2008 fiind considerat un an al risipei.
„Ce pot să vă spun este că, din punctul nostru de vedere, rămâne în continuare optica generală a bugetului şi a planului anticriză, centrată pe dezvoltarea economică. Principala componentă atât
a bugetului, cât şi a planului anticriză vizează dezvoltarea economică, sprijinirea mediului de afaceri şi, din acest punct de vedere, avem în atenţie alocarea a 20% din buget pentru
investiţii, printr-o susţinere masivă a investiţiilor publice în infrastructură.
Când spun infrastructură mă refer la transporturi, la autostrăzi, la drumuri naţionale, centuri ocolitoare, la infrastructura de mediu, la infrastructura din educaţie, sănătate, din agricultură
- ca o componentă de a susţine partea economică a bugetului, astfel încât să avem resursele necesare pentru a ne achita obligaţiile sociale pe care le avem", a declarat Emil Boc.
Premierul a menţionat însă că se vor lua în considerare şi cererile patronatelor şi sindicatelor şi Guvernul va introduce o parte din acestea în Programul anticriză şi în Bugetul pe 2009, care urmează a fi aprobat în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare.
23 January 2009