Bucureştiul are printre cele mai mici costuri de ocupare a spaţiilor logistice din Europa şi se estimează că se va confrunta cu cel mai scăzut grad de creştere a acestora până în 2014, potrivit unei analize realizate de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox la nivel european.

15079-depozit_interior_685ebb8a0a.jpgÎn următorii trei ani costurile de ocupare sunt susceptibile de a experimenta cea mai mare creştere de pe pieţele afectate cel mai mult în timpul crizei economice, cum ar fi Barcelona şi Madrid. Cu toate acestea, costurile de ocupare în aceste pieţe, la sfârşitul perioadei de prognoză (2014) vor fi în continuare cu mult sub nivelurile înregistrate înainte de criză. În contrast, chiriaşii vor continuă să beneficieze de costuri reduse în Bucureşti - unde se prognozează cea mai mică creştere a costurilor de ocupare până în 2014.

Media europeană s-a ridicat la 86,3 euro/mp pe an, la sfârşitul lunii septembrie 2010. Ocupanţii suportă cele mai mari costuri în Londra Heathrow, Oslo, sud-estul Angliei şi în Dublin. În schimb, companiile de logistică beneficiază de costuri mai mici în Franţa, Belgia şi pe pieţele din Europa Centrală şi de Est în principal datorită scăderii ratelor de închiriere.


Sursa

15 November 2010