0-1474-poza.jpgChiriile medii pentru spaţiile de birouri din zona de vest a României au început să rivalizeze cu cele din Bucureşti, ajungând chiar, în unele cazuri, să le depăşească, potrivit reprezentanţilor RE/MAX.

"Chiria pentru spaţiile de birouri de clasa A din Cluj-Napoca a ajuns în luna iunie a acestui an si  la 25 euro/mp, faţă de 20 euro/mp în ianuarie, respectiv 16 euro/mp în iunie 2007", spune Florin Popa, Broker/Owner al agenţiei imobiliare clujene RE/MAX Class. Aceasta în condiţiile în care, în Bucureşti, nivelul mediu al chiriei pentru spaţiile de birouri de clasa A se situeaza de un an de zile în jurul nivelului de 22 euro/mp.

Piaţa bucureşteană s-a stabilizat ca urmare a finalizării unui număr semnificativ de proiecte de birouri, care au ajutat la scăderea presiunii asupra chiriilor. Mai mult, reprezentanţii RE/MAX nu exclud posibilitatea scăderii chiriilor pentru spaţiile de birouri din Bucureşti cu  până la 15%.

Şi la Arad chiriile pentru spaţiile de birouri clasa A au atins un nivel maxim de 25 de euro/mp, în timp ce la Braşov creşterea a fost mai moderată, chiria ajungând în medie la 15 euro/mp.

Sursa

14 August 2008