Bucureştiul este oraşul care a înregistrat, în ultimii trei ani, cele mai mari scăderi ale chiriilor spaţiilor comerciale din Uniunea Europeană. Pe locurile doi şi trei se situează Dublin şi Sofia, arată un studiu al companiei CB Richard Ellis, citat de agenţia de ştiri Novinite.

Astfel, în capitala României chiriile spaţiilor comerciale de tip outlet au scăzut în ultimii trei ani cu 50%, pe când în Dublin cifrele arată o diminuare cu 47,5%, iar în Sofia vorbim despre o ieftinire de 38,46%.

O altă companie de consultanţă, Colliers International, arată că deschiderea de noi mall-uri a afectat spaţiile comerciale stradale. Acum, brandurile sunt concentrate în centre comerciale, unde chiria este mai mică. Astfel, a crescut rata de neocupare a spaţiilor de pe marile artere comerciale. Studiul realizat de CB Richard Ellis a scos la iveală faptul că, în anumite oraşe, nivelul chiriilor spaţiilor comerciale de tip outlet a stagnat, iar în altele s-au înregistrat chiar creşteri. Astfel, la Haga chiriile au crescut cu 16%, iar în Berlin cu 14%.

În ceea ce priveşte pieţele din afara UE, cea mai mare scădere a fost înregistrată în Dubai, unde chiriile au scăzut cu 56% şi în Johannesburg, unde diminuarea a fost de 42%.

 


13 July 2010