0-1228-2dc74c2a0306f0e347c0038cd3ac92cb.jpgBucureştiul are în sfârşit un bloc reabilitat termic! Pentru refacerea lui a fost nevoie de aproape o jumătate de an şi de peste 600 de mii de lei. Alte 145 de imobile sunt în lucru în acest moment, iar la 400 s-au finalizat proiectele tehnice. Programul de reabilitare termică derulat de autorităţi urmăreşte creşterea performanţei energetice a clădirilor construite în anii 1950 şi 1990, indiferent de sistemul de încălzire al acestora. Circa de 3.000 de asociaţii de locatari au depus documentaţia necesară înscierii în program.

Primul bloc reabilitat termic în Capitală a fost recepţionat după aproape o jumătate de an de muncă şi lucrări în valoare de 633.000 lei. 33% din sumă a fost plătită din bani de la asociaţia de locatari, 33% din fondurile Primăriei sectorului 6 şi 34% de la bugetul de stat. Reabilitarea termică a imobilului din Aleea Privighetorilor a constat în termoizolarea terasei, faţadelor, intrării principale şi conductelor de încălzire, precum şi în montarea de robinete cu termostat şi repartitoare de costuri. De asemenea, a fost înlocuită şi tâmplăria pereţilor exterior.

Sursa

6 March 2008