Motiv de mândrie în Epoca de Aur, fostele fabrici şi uzine au fost abandonate după anii ’90. Însă nu pentru mult timp, căci investitorii străini le-au zărit imediat potenţialul, acestea fiind ideale pentru proiectele-gigant ridicate în timpul boom-ului imobiliar. După o perioadă de câţiva ani în care segmentul a fost amorţit, specialiştii spun că, în prezent, acestea reprezintă în continuare o mină de aur pentru dezvoltatorii care au fonduri disponibile.

34855-niwx.jpgVechile platforme industriale din Bucureşti încă reprezintă o oportunitate pentru dezvoltatori, consideră specialiştii. Cu porţile închise de mulţi ani, multe dintre fostele unităţi industriale zac în continuare abandonate, ocupând suprafeţe importante în zone semi-centrale. Ridicate iniţial la periferia oraşului, fabricile şi uzinele de altă dată se află astăzi în cele mai bune zone ale cartierelor „muncitoreşti”.

„Cele mai multe dintre terenurile fostelor fabrici şi uzine au fundamente corecte din punct de vedere imobiliar – acces uşor cu maşina şi transportul în comun, vizibilitate, forma bună a terenului (rectangular, de obicei), capacităţi mari pentru reţelele de utilităţi, etc. De fapt, majoritatea acestor unităţi au fost construite în perioada interbelică şi imediat post-belică, pe când Bucureştiul se rezuma la ceea ce am numi acum zona centrală. Astăzi, dacă ne uităm pe o hartă a Bucureştiului, majoritatea sunt aşezate sub forma unei centuri interne care înconjoară zona centrală, fiind încercuite, la rândul lor, de marile cartiere rezidenţiale”, declară Attila Peli, Head of Development and Land Department al companiei JLL.

Noi utilizări pentru fostele platforme industriale cu amplasament bun

Boom-ul imobiliar a făcut ca fostele platforme industriale din Bucureşti să intre în vizorul investitorilor imobiliari. Întrucât oferta de terenuri din zone centrale şi semi-central este limitată, a devenit mult mai profitabil ca aceste proprietăţi să îşi schimbe domeniul de activitate, subliniază specialiştii.

„Odată cu creşterea cererii şi a preţurilor, a devenit evident că aceste proprietăţi nu mai pot rezista desfăşurându-şi activitatea originară, mai ales pentru că au caracteristicile corecte pentru dezvoltări imobiliare – clădiri de birouri, centre comericiale, ansamburi residenţiale etc. În ultimii ani, activităţile industriale s-au relocat sau au fost sistate, iar terenurile a fost vândute către investitori care au dezvoltat sau au de gand să dezvolte proiecte imobiliare”, subliniază reprezentantul JLL.

„Exemplul ideal este AFI Cotroceni: o fostă platformă industrială, amplasată într-o zonă bună, avea nevoie de o nouă întrebuinţare. În unele situaţii, dacă este vorba despre o clădire veche şi deteriorată, o nouă utilizare implică dărâmarea completă a construcţiei. În alte cazuri, o astfel de acţiune presupune doar schimbarea destinaţiei construcţiei respective. Astfel, caracterul industrial al unei clădiri se poate transforma într-unul rezidenţial, office sau retail”, exemplifică Rady Tharp, preşedinte Epstein România.

Însă, la rândul ei, oferta de pe acest segment este limitată, întrucât multe dintre fostele platforme şi-au schimbat deja proprietarul, chiar dacă încă nu găzduiesc noi proiecte. Specialiştii estimează că fabricile şi uzinele abandonate din interiorul Bucureştiului vor trece în portofoliul investitorilor privaţi, în următorii cinci ani.

„Întrebarea care se pune în mod natural este: ce urmează? Deocamdată nimeni nu ştie să răspundă la această întrebare, pentru că dezvoltările imobiliare sunt strâns legate de proiectele de dezvoltare a infrastructurii, iar acestea din urmă sunt la mâna unor capricii care sunt în afara mediului privat. Investitorii nu au altă soluţie decât să se adapteze intereselor politice care decid unde şi ce proiect de infrastructură este oportun de livrat, neţinând cont neapărat de realităţile pieţei”, spune Attila Peli.

Costurile de decontaminare, una dintre cele mai mari piedici

Investitorii ştiu că pot dezvolta proiecte profitabile pe terenurile fostelor fabrici şi uzine, astfel că sunt interesaţi de achiziţia acestora. Însă una dintre cele mai mari probleme o reprezintă, în multe situaţii, costurile de decontaminare – chimicalele folosite pe aceste terenuri de-a lungul timpului trebuie curăţate, îndepărtate sau izolate, operaţiuni ce pot fi extrem de costisitoare. Mai mult, legislaţia nu spune cu exactitudine cine are responsabilitatea de a înlătura factorii contaminaţi: proprietarul iniţial (cel care a contaminat spaţiul) sau noul proprietar (care cumpără „la pachet” toate problemele)?

„Deocamdată nu se observă o implicare suficient de mare din partea autorităţilor, deoarece cred că nu realizează potenţialul acestor proprietăţi. În primul rând, ar trebui clarificată legislaţia. De asemenea, întrucât multe dintre platformele abandonate sunt contaminate sau aduc contaminări mediului, ar fi nevoie de existenţa unor stimulente financiare pentru cumpărători, după modelul altor ţări, atât din Europa, cât şi de peste Ocean. Investiţiile străine şi dezvoltarea economică pot fi impulsonate cu ajutorul stimulentelor financiare”, conchide reprezentantul Epstein România.

ARTICOLE RECOMANDATE:

 

14 August 2014