Bucureștiul pare să fie una dintre destinațiile preferate pentru marii investitori interesați să își plaseze banii în retail. După exemplul mallurilor construite pe timp de criză și transformate în mașinării de făcut bani, tot mai mulți oameni de afaceri se arată interesați de România. Aceștia pariază pe o evoluție apropiată cu cea a Moscovei sau a Istanbulului, care au avut creșteri fabuloase în domeniu, în ultimii ani.

36107-mall.jpgÎn materie de malluri, Bucureștiul a demonstrat că se pot face bani, indiferent de problemele economice contextuale. De altfel, capitala României a fost plasată pe locul 30 în studiul Destination Europe 2015, fiind catalogat drept un oraș cu un mare potențial de creștere. Alte orașe importante din regiune, precum Bratislava, Zagreb, Belgrad sau Ankara, s-au poziționat mai slab decât România în acest top, iar Budapesta este doar la mică distanță în față.  Bucureștiul ar putea deveni astfel una dintre poveștile de succes ale retailului mondial.

Moscova și Istanbul, două piețe aflate în tranzție, au atras atât de mulți retaileri în ultimii doi ani cum nu a reușit niciun alt oraș. Oportunitățile de extindere includ și țările în dezvoltare, care pot atinge paritatea cu liderii din domeniu pe termen mediu”, arată specialiștii JLL.

Iar dacă Moscova a marcat această performanță într-un context cu risc geo-politic crescut, creșterea Bucureștiului ca și centru de retail regional pare cu adevărat simplă. De acest lucru sunt conștienți nu doar retailerii care se adresează celor cu bugete mici și medii, dar și cei care vând produse de lux.

România ocupă un onorabil loc 25 după interesul magazinelor de lux de a opera aici. În topul acestor retaileri se află branduri prezente dar și cele cu potențial de a intra în viitor în România cu magazine mono-brand : Louis Vuitton, Max Mara, Emporio Armani, Gucci, Mont Blanc, Hermes, Burberry, Cartier, Longshamp, Chanel, Prada”, continuă oficialii JLL.

Magazinele de lux sunt la fel de interesate de România pe cât sunt și cele cu produse accesibile

Cu toate acestea, comercianții de produse cu prețuri accesibile s-au extins, anul trecut, într-un ritm mai rapid decât cei care comercializează produse de lux. În restul lumii, SUA a reușit să depășească Italia și să devină cel mai mare exportator de mărci în Europa, iar Londra, Paris, Moscova, Milano și Madrid au cel mai mare număr de  retaileri internaționali. Iar anul acesta se arată unul cu totul spectaculos.

Este drept că redresarea se produce la viteze diferite, dar perspectivele legate de vânzările din sectorul de retail din Europa vor fi cele mai optimiste de la începutul deceniului până în prezent. Ne așteptăm ca retailerii internaționali să își mențină ritmul de expansiune în piețele cheie din Europa; cu toate acestea, expansiunea geografică este mai precaută și mai selectivă ca niciodată, dictate de modificări structurale radicale. O consecință a acestui fapt este turnura majoră din magazinele de retail de pe piața europeană. Ca regulă generală, în ultimii doi ani, pentru fiecare două magazine deschise, un magazin a fost închis, comercianții încercând să opereze magazinele într-un mod intensiv și mai inteligent", conchid oficialii JLL.

CITEȘTE ȘI:

6 January 2015