Bucuresti se afla pe primul loc in randul a 34 orase din Europa in privinta celor mai mici costuri pe care le au companiile cu angajatii, in crestere cu o pozitie fata de anul trecut, potrivit unui top al oraselor europene, realizat de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield.

Pe de alta parte, Capitala Romaniei ocupa in acest top locul 30 in ceea ce priveste calitatea vietii pentru angajatii companiilor din orasele analizate.

Bucuresti este cel mai putin costisitor oras european pentru companii, cand vine vorba de costurile cu angajatii, arata concluziile unui studiu realizat de Cushman & Wakefield pe un esantion de 500 dintre cele mai mari companii europene din 34 de orase europene.

Fata de anul trecut, Bucuresti a urcat un loc in clasament, iar urmatoarele pozitii la acest capitol sunt ocupate de Istanbul (care a urcat de pe locul sase in 2008) si Budapesta (care ocupa acelasi loc ca anul trecut).

Cu toate acestea, Capitala Romaniei se afla printre ultimele pozitii la multe alte capitole, unul dintre acestea fiind calitatea vietii angajatilor din companii. Mai precis, la acest capitol, Bucuresti se afla pe locul 30 din 34, in urcare ce-i drept fata de pozitia 31, detinuta anul trecut.

Barcelona, Geneva si Munchen au fost indicate de oficialii comapaniilor europene drept orasele cu cele mai bune conditii de viata asigurate angajatilor. Pe ultimele locuri in acest clasament s-au situat Moscova (locul 34), Varsovia (33), Istanbul si Budapesta (ambele pe locul 31).

Sursa

7 octombrie 2009