Numărul românilor care nu îşi achită creditele la timp este în creştere.În topul datornicilor se află bucureştenii, restanţele populaţiei şi firmelor din Capitală ajung la 2,28 miliarde lei (530,4 milioane euro), la un volum total al împrumuturilor de 73,7 miliarde lei (17,16 miliarde euro).

sursa:www.ccib.roLa nivel de ţară, volumul împrumuturilor în lei restante la plată a sporit într-un an de 2,4 ori, iar cel al creditelor în valută restante de 3,9 ori la finalul lui octombrie, volumul total al restanţelor apropiindu-se de 7,2 miliarde lei (1,7 miliarde euro), potrivit statisticilor BNR.

Astfel, creditele în lei care înregistrau restanţe ajunseseră la 4,034 miliarde lei (939 milioane euro) la sfârşitul lunii octombrie, în timp ce împrumuturile în valute cu restanţe aveau o pondere mai redusă şi se plasau la 3,16 miliarde lei (736 milioane euro).

Numai de la începutul acestui an, volumul creditelor restante a crescut de peste 2,5 ori, de la 2,8 miliarde lei, iar, în ultima lună, creşterea înregistrată a fost de 10,5%.

Din volumul total al creditelor, 79,84 miliarde lei (18,59 miliarde euro) reprezentau împrumuturi în moneda naţională, respectiv aproape 40%, iar creditele în valută ajunseseră la 122,55 miliarde lei (28,53 miliarde euro).

 

 

26 November 2009