Aşa ar putea fi rezumate concluziile unui studiu realizat de agenţia imobiliară Mervani care analizează evoluţia pieţei imobiliare din Valea Prahovei.

Astfel, peste jumătate dintre persoanele interesate să cumpere o locuinţă pe Valea Prahovei sunt din Bucureşti - 51,46%, în timp ce 13,45 provin din Câmpina şi 8,19% din Ploieşti.

Cât despre preferinţele celor care şi-ar dori o casă de vacanţă la munte, cele mai solicitate localităţi sunt Câmpina - 14,89%, Brebu - 14,36% şi Sinaia - 11,46%, potenţialii cumpărători optând, în general, pentru terenuri - 41,60%, în timp ce casele sunt preferate de 30,93% dintre investitori, iar 12% caută apartamente, 9% vile şi doar 3,2% garsoniere.

Iar dacă în ultimii doi ani piaţa imobiliară s-a prăbuşit, iar preţurile locuinţelor au scăzut dramatic pentru ca apoi să se stabilizeze, lucrurile par să se schimbe. În 2010 pe Valea Prahovei se poate constata deja o creştere a numărului tranzacţiilor cu 4% faţă de anul precedent.

Dealtfel, trendul ascendent este valabil la nivel naţional, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliare care arată o crestere cu 3% în primele şase luni din 2010 comparativ cu perioada corespunzătoare din 2009. Nu e mult, dar este o schimbare în bine după doi ani în care piaţa a fost îngheţată.

Fără doar şi poate, cea mai bună perioadă a pieţei imobiliare din zonă a fost între 2004 şi 2007, când numărul de tranzacţii a crescut în medie cu 45 de procente anual. Cea mai mare creştere a avut loc în 2005, când s-au înregistrat cu 92% mai multe tranzacţii faţă de 2004.

În 2006 s-a semnalat o creştere de 37% faţă de anul precedent, iar în 2007 au fost cu doar 12% mai multe tranzacţii decât în 2006. Deja în 2008 numărul acestora a scăzut cu 72%, iar în 2009 cu 46%.

Potrivit studiului realizat de agenţia imobiliară Mervani, în perioada 2004-2009 terenurile au făcut obiectul a jumătate dintre tranzacţiile imobiliare încheiate pe Valea Prahovei.

Cât despre preţuri, un teren costa în medie 35.255 euro în 2004, pentru ca în 2008 să atingă maximul de 74.851 euro, iar în 2009 să scadă până la 48.163 euro.

Acelaşi trend a fost semnalat şi în cazul apartamentelor şi caselor. Aşadar, dacă în 2004 un apartament costa, în medie, 24.500 de euro, preţul său a ajuns la 78.400 de euro în 2008 şi a scăzut la 62.800 de euro anul trecut.

O casă costa în 2004, în medie, 96.417 euro, dar a ajuns să valoreze 195.705 euro în 2008, pentru ca preţul să scadă în 2009 la 110.416 euro.

12 August 2010