ghid1.gif (733 bytes) infotitlu.gif (651 bytes)
  
BRD lanseaza "Primo", o evolutie a creditului imobiliar in valuta Habitat Plus
ADEVARUL -  21. 04. 2003

Interviu cu dl. Sorin-Mihai Popa, director executiv BRD - Groupe Societe Generale

Lansarea, in toamna anului 2002, a produsului de credit imobiliar in valuta Habitat Plus a confirmat angajarea BRD - Groupe Societe Generale in indeplinirea unuia dintre principalele sale obiective strategice, si anume acela de a pune clientul in centrul activitatii sale prin tot ceea ce inseamna acest lucru - optimizarea relatiei cu clientela, lansarea de noi produse si servicii, rapiditate si flexibilitate sporite. Habitat Plus, desemnat de catre revista Piata Financiara drept "cel mai bun produs bancar al anului 2002" vine in intampinarea nevoii clientelei pentru un credit imobiliar comod, flexibil si transparent. De curand, BRD a lansat o evolutie a creditului Habitat Plus, care poarta denumirea "Primo".
Despre Habitat Plus si Primo ne vorbeste domnul Sorin-Mihai Popa, director executiv al BRD - Groupe Societe Generale.
- Domnule Sorin-Mihai Popa, ce aduce nou creditul Habitat Plus fata de alte credite imobiliare de pe piata?
- Creditul imobiliar in valuta Habitat Plus este poate primul produs bancar de acest tip care regrupeaza, ca atuuri, atat calitatea, cat si flexibilitatea. Daca avem in vedere calitatea, prin Habitat Plus BRD - Groupe Societe Generale pune la dispozitia clientilor cea mai buna oferta din punct de vedere al dobanzii existente pe piata pentru acest tip de imprumuturi. Dobanda se calculeaza pe baza unui index monetar international (Libor la 3 luni + 6 puncte procentuale pentru creditele in dolari, Euribor la 3 luni + 5 puncte procentuale pentru creditele in euro).
De altfel, Habitat Plus este singurul produs de pe piata care utilizeaza o astfel de modalitate de calcul al dobanzii. Daca ne referim la flexibilitate, asa cum am mentionat, Habitat Plus este disponibil atat in dolari, cat si in euro. De asemenea, clientul este cel care decide durata de rambursare a creditului, care poate ajunge pana la 15 ani, precum si valoarea avansului depus, care poate cobori pana la 30% din valoarea investitiei. Un alt element important este existenta unor perioade de gratie de 6 luni pentru terminare si de 12 luni pentru construirea locuintei.
Paleta imobiliara a creditului este larga, ea permitand construirea, terminarea sau modernizarea unei locuinte sau case de vacanta. - Cine sunt beneficiarii creditului si care poate fi valoarea acestuia? - Beneficiarii creditului sunt persoane fizice rezidente, intre 18 si 65 de ani, valoarea creditului situandu-se intre minimum 10.000 euro sau dolari (minimum 7.000 euro/dolari pentru terminari de locuinte) si maximum 250.000 de euro sau USD.
Habitat Plus este, evident, un credit imobiliar adresat unei clientele selective, cu venit net pe familie de cel putin 1.000 euro/USD pe luna.
- In ultima vreme, mai multe institutii bancare ofera, in diferite forme, credite ipotecare. Ce face BRD - Groupe Societe Generale pentru ca oferta sa sa devina mai tentanta?
- Dintr-un punct de vedere strict comercial, nu cred ca poate fi vorba, cel putin in momentul actual, in cazul creditelor imobiliare, de a face finantari de masa, ci mai degraba punctuale. In ceea ce priveste oferta de credite imobiliare a BRD - Groupe Societe Generale, banca a lansat de cateva zile produsul "Primo", o evolutie a creditului Habitat Plus prin care a fosta largit accesul la credit si pentru alte categorii de beneficiari persoane fizice, fiind vorba aici si despre practicantii de profesiuni liberale (medici, avocati, notari, persoane fizice autorizate), precum si largirea obiectului creditului la construiri/amenajari de imobile, inclusiv cu destinatie birouri, clinici private, mini-hoteluri, restaurante. Celelalte caracteristici ale creditului (dobanda calculata prin raportare la LIBOR/EURIBOR, termenul de rambursare, valoarea finantarii) raman neschimbate.
Prin Habitat Plus si Primo a fost deci largita gama de destinatii a acestui credit imobiliar, BRD incercand astfel sa satisfaca toate nevoile clientelei sale. 
   

 

 

 

21 April 2003