Băncile au fost la rândul lor afectate de volumul mare de firme intrate în insolvenţă, iar în unele cazuri au fost puse în situaţia să îşi asume pierderi de până la 50% pe anumite credite, aşa-numite haircut-uri, în vederea salvării anumitor clienţi.

17422-brd3.jpgFenomenul nu a luat amploare până în prezent.

"Da, sunt situaţii, excepţionale, în care am acceptat să reducem datoriile pentru anumiţi clienţi, cu un nivel maxim de 50%", a declarat Gianina Lazanu, Director al Direcţiei Recuperare Mari Creanţe în cadrul BRD Groupe Societe Generale, în cadrul unui seminar ZF pe tema insolvenţei, organizat în parteneriat cu Casa de Insolvenţă Transilvania şi firma de avocatură NNDKP.

Cât de mari erau acele credite? Între 1 şi 10 milioane de euro? "10 milioane de euro este mult prea mult. Compromisurile se fac împreună cu alte trei-patru bănci, iar până în prezent au fost mai puţin de 10 cazuri. Nu am stat să le număr. O companie pentru care s-a făcut un haircut trebuie însă monitorizată extrem de atent. Normele bancare nu ne permit să facem ştergeri de creanţe decât după epuizarea tuturor modalităţilor de recuperare a creditelor", a mai spus reprezentantul BRD.

Pe de altă parte, Andrei Cionca, managing partner al Casei de Insolvenţă Transilvania, spune că în cazul falimentelor creditelorii recuperează circa 30% din valoarea datoriilor, astfel că o asemenea decizie, de reducere a datoriilor, poate fi mai profitabilă decât lichidarea acelui debitor.


Sursa

7 April 2011