Cora, Auchan şi, mai recent, fondul sud-african de investiţii NEPI, în parteneriat cu francezii de la Carrefour, au pus ochii pe Braşov pentru dezvoltarea unor centre comerciale de mari dimensiuni, în condiţiile în care oraşul de la poalele Tâmpei nu are în prezent un mall mai mare de 20.000 de metri pătraţi.

25223-brasov-ss.jpgCora şi-a trecut în portofoliu în urmă cu doi ani platforma Hidromecanica din apropierea centrului oraşului, Auchan a preluat anul acesta platforma Tractorul, iar sud-africanii de la NEPI au cumpărat de la Dan Şucu, proprietarul Mobexpert, magazinul şi terenul deţinute de acesta lângă hipermarketul Carrefour, pentru a dezvolta un centru comercial în parteneriat cu grupul francez.

Cei trei investitori mizează pe nevoia de consum a unui oraş cu o populaţie de 230.000 de locuitori. Oraşe comparabile cu Braşovul, precum Iaşi sau Constanţa, au deja două sau chiar trei centre comerciale de mari dimensiuni, în care au fost atraşi cei mai mari retaileri de pe piaţa locală.

 

Sursa

8 June 2012