Bragadiru s-a schimbat puternic la faţă în ultimii ani. Zona merge într-o direcţie bună, infrastructura s-a îmbunătăţit vizibil, iar acest lucru a dat curaj investitorilor. Chiar şi acum în această perioadă mai delicată, se construieşte.

17509-bragadiru_central.jpgCum este infrastructura în zona Bragadiru? Se lucrează şi într-adevăr se văd lucrurile acestea, poate nu atât de mult cum ne-am dori noi sau atât de repede cum apar construcţiile, dar se pot observa modificări, asfaltarea drumurilor, lărgirea acestora, renunţarea la stâlpii de înaltă tensiune şi introducerea cablurilor subterane" susţine George Miclea, reprezentant Atlantic.

„Sunt proiecte începute în 2007-2008 care curg, nu au stagnat. Sunt proiecte care au fost finalizate în acest an, altele sunt în curs de finalizare. Zona Bragadiru cuprinde toată Prelungirea Ghencea, deci sunt ansambluri rezidenţiale" afirmă Anca Ghiţă, manager General Service 2000.

Red House 2 este unul dintre ansamblurile noi ale zonei. Proiectul este situat în zona Prelungirea Ghencea şi are 23 de apartamente, de la garsoniere până la duplexuri.

„Garsonierele încep de la 30.000 euro plus TVA de 5%. Apartamentele cele mai scumpe care sunt şi duplexuri sunt 75.000 euro plus TVA de 5%" explică Mariana Solovei, agent imobiliar Apulum 94.

Fortuna şi Scandinavia sunt două ansambluri de blocuri ridicate în zona Şoseaua Alexandriei de acelaşi dezvoltator. Pentru noiembrie 2010, s-a anunţat începerea celui de-al cincilea imobil din proiectul Fortuna, iar la sfârşitul anului acesta vor fi terminate două blocuri în Scandinavia Residence unde „ o garsonieră de 45 mp utili cu terasă inclusă costă 38.900. La două camere avem un apartament de 65 mp utili costă 59.900, preţul a fost 65.000 euro" a declarat pentru Imopedia.ro, Cristina Popova, reprezentant Scandinavia Residence.

Cel mai mult în zona nouă a oraşului s-au construit case, ridicate în general de beneficiarii finali. Un ansamblu de vile cunoscut în zona Bragadiru este Atlantic.


„Un cartier compus din 15 vile, sunt atât vile la vânzare, cât şi apartamente în vile. Un apartamente are o suprafaţă construită de 135 mp plus teren liber 107 mp şi loc de parcare. Preţul pleacă de la 86.000 euro cu TVA inclus. O casă cu etaj şi mansardă, având o suprafaţă construită de aproximativ de 400 mp şi un teren de 600 mp costă 280.000 euro" spune George Miclea, reprezentant Atlantic.

În zonă găseşti mai greu să cumperi case noi care să nu fie într-un ansamblu rezidenţial. Proprietarii nu prea vând, doar dezvoltatorii.

„Ofertele care apar pe piaţă sunt destul de bune câteodată. Poţi găsi în zona nouă a oraşului Bragadiru case în care să te muţi, la preţuri între 100.000 - 110.000 euro. Avem oferte în Prelungirea Ghencea şi Şoseaua Alexandriei cu 95.000 euro casă locuită. Terenul are 500 mp, amprenta este de 100 mp, iar suprafaţa utilă undeva în jur de 270 mp" declară Anca Ghiţă, manager General Service 2000.

Până la momentul declanşării crizei vedetele pieţei erau terenurile. Acum însă acest segment este cel mai afectat, preţurile scăzând şi cu 80% în unele zone. Şi spre disperarea proprietarilor care au terenuri în câmp, preţurile ar mai putea scădea.

„Se caută terenuri pe care să se poată construi mâine. Mai exact, să fie drumul asfaltat până la teren sau măcar pietruit, cât de cât amenajat, gaze şi curent electric la teren. Acestea sunt cele mai căutate terenuri şi dacă se poate să fie maximum 50 euro/mp. Suprafeţele cele mai căutate să fie între 500-600 mp, la care se mai adaugă cota din drumul de acces" este de părere Anca Ghiţă, manager General Service 2000.

Potrivit datelor oferite de General Service 2000, preţurile variază între 50 - 70 euro/mp, dacă vorbim de un teren în zona de case şi poate scădea până la 7-8 euro/mp în cazul loturilor care se află la distanţă mare de Şoseaua Alexandriei, într-o zonă neconstruită, practic în câmp.

Locuitorii oraşului Bragadiru se bucură de o serie de avantaje notabile, susţin agenţii imobiliari.

„Vorbim de o zonă care nu este poluată, o zonă care nu are dezvoltări industriale majore care să polueze. Vorbim de un acces foarte uşor către pădure, către lac, către râul Argeş. Există zone de agrement amenajate de primăria Bragadiru, parcul de la Bragadiru, de exemplu. Avantaje sunt că primăria îşi dă interesul a început să dezvolte reţelele de utilităţi, a început să amenajeze drumurile de acces spre terenurile pe care există deja construcţii, iar acum un proiect foarte mare pe care a început să-l demareze, canalizarea şi apa potabilă" susţine Anca Ghiţă, manager General Service 2000.


11 November 2010