Germanii vor să deţină propriul cămin. Preţul locuinţelor creşte proporţional cu dorinţa de împroprietărire şi cu interesul investitorilor străini pentru marile oraşe germane – în Berlin, Munchen sau Frankfurt, preţurile au crescut chiar şi cu 30%, în ultimii trei ani. Însă deocamdată nu este nevoie de intervenţia autorităţilor, pentru a domoli activitatea din piaţa imobiliară, spun specialiştii.

32357-ob-sg554.jpgGermania este cunoscută dintotdeauna drept una dintre ţările cu cea mai mică rată de împroprietărire din Europa – la nivel naţional, mai mult de jumătate dintre locuitori nu deţin propriul cămin. Însă lucrurile sunt pe cale să se schimbe, arată statisticile. Creşte semnificativ numărul germanilor care caută să îşi asigure economiile pe termen lung, în caz că moneda unică ar putea fi retrasă de pe piaţă. Iar proprietăţile imobiliare par cea mai bună modalitate, într-o ţară cu o piaţă stabilă şi sigură.

„Credinţa că economiile pot fi securizate prin achiziţia unui bun imobiliar este unul dintre cele mai des întâlnite argumente invocate de cumpărătorii ultimilor ani. De asemenea, alţi factori luaţi în considerare sunt dobânzile mici la creditele ipotecare, precum şi randamentele scăzute ale obligaţiunilor sau depozitelor”, arată reprezentanţii băncii centrale.

Piaţa imobiliară germană este privită drept sigură de localnici, dar şi de investitorii străini. Conform analiştilor germani, nivelul de siguranţă a crescut în ultimii ani: după prăbuşirea pieţei imobiliare din Statele Unite ale Americii şi bulele imobiliare din mari state europene, sectorul real estate calm din Germania a devenit extrem de atractiv pentru investitorii internaţionali. În plus, în ciuda creşterilor de preţ din ultimii ani, proprietăţile din marile oraşe ale Germaniei rămân în continuare mai ieftine decât în alte metropole europene, precum Londra, Paris sau Roma.

  • În cele mai importante oraşe din Germania, cele mai căutate locuinţe sunt apartamentele
  • În Berlin, Munchen, Hamburg, Koln, Frankfurt, Stuttgart şi Dusseldorf, preţul acestora a crescut cu 25-30%, din 2010 şi până în prezent, conform Deutsche Bundesbank
  • Preţul locuinţelor ar putea fi supraevaluat cu 15-20% în multe dintre marile oraşe germane, însă deocamdată nu este nevoie de intervenţia autorităţilor

„Extinderea stocului de locuinţe tot nu este suficientă pentru a reuşi să acopere cererea, în special pe segmentul apartamentelor. Drept urmare, dorinţa de a investi va rămâne în concordanţă cu cererea din piaţă. Însă deocamdată nu se observă semnele unei exagerări în piaţa imobiliară, ca întreg”, spun specialiştii Deutsche Bundesbank, subliniind că, la acest moment, nu este nevoie de implementarea unor măsuri speciale pentru a domoli activitatea de pe acest segment.

NU RATA: Piaţa imobiliară din România vs Germania. Cât de departe suntem de germani?

 

12 November 2013