Guvernul taie din pensii şi salarii, dar va reabilita 500 km drumuri judeţene şi va construi 4000 locuinţe ANL, a declarat chiar şeful Executivului. În plus, Executivul va asigura în continuare programul de investiţii în economia rurală de 1 miliard euro din fonduri europene şi naţionale, care vizează IMM-uri din mediul rural, drumuri şi alte forme de infrastructură.

sursa foto:http://www.emaramures.ro" Vom putea finaliza 4000 locuinţe ANL în acest an, din banii de la buget, vom finaliza 500 km drumuri judeţene în cadrul programului de reabilitare", a explicat Boc. De asemenea, din cele 25.000 case prevăzute în programul "10 case pentru specialişti- Renaşterea satului românesc", Guvernul va putea construi 1000 case în 2010.

În privinţa infrastructurii, Boc a anunţat că există resurse pentru realizarea centurilor ocolitoare pentru municipiile Sibiu, Oradea, Cluj, Lugoj, Iaşi, dar şi a 20 km din centura Bucureşti Nord -Chitila Voluntari şi reabilitarea a 400 km de drumuri naţionale. De asemenea, vor fi continuate lucrările la autostrăzile Transilvania, Timişoara-Arad, Cernavodă- Constanţa, Bucureşti- Ploieşti, care se vor termina abia în 2011, a mai spus premierul.

Boc a precizat că bugetul va permite continuarea programelor Rabla, Prima Casă, Primul Siloz.

 


10 May 2010