Preţul locuinţelor continuă să scadă, arată ultimul raport al Băncii Naţionale. Tendinţa de devalorizare este în concordanţă cu evoluţia altor ţări din regiune. Atât anul trecut comparativ cu 2009, cât şi anul acesta comparativ cu 2010, scăderea preţului unităţilor locative a fost de circa 12%, conform Raportului asupra Stabilităţii Financiare, publicat de BNR.

BNRDevalorizarea locuinţelor nu se va opri aici, atrag atenţia specialiştii bancari. Dacă preţul a continuat să scadă de la o lună la altă, de la începutul anului şi până acum, previziunile sunt la fel şi pentru următoarea perioadă.

•Preţul a scăzut cu 12,1% în 2010, comparativ cu 2009
•Scăderea preţului a fost de 11,9% la începutul anului 2011, faţă de aceeaşi perioadă din 2010

Vestea mai bună este că cererea începe să-şi revină uşor. Pe de o parte, începând cu anul acesta, interesul cumpărătorilor a început să dea semne de revenire, fapt argumentat de economişti prin creşterea intenţiei de achiziţie a unei locuinţe. Un alt argument în favoarea creşterii cererii, ar fi gradul de îndatorare a populaţiei, precum şi ponderea populaţiei care deţine o proprietate imobiliară.

Numărul tranzacţiilor imobiliare a rămas practic neschimbat în 2010 faţă de 2009 (şi în scădere cu circa 30% faţă de 2008). Semestrul I 2011 indică o revenire modestă a numărului tranzacţiilor (în creştere cu 6,3% faţă de semestrul I 2010). Conform unor analize ale sectorului privat, investiţiile comerciale ar putea reveni pe un trend crescător în 2011, randamentele oferite pe piaţa locală fiind atractive", se arată în raport.

Aşteptările constructorilor s-au îmbunătăţit

Ponderea investiţiilor în segmentul clădirilor rezidenţiale a crescut, ajungând la 11% din totalul investiţiilor din economie, adică cu 2% peste nivelul din 2009, conform datelor BNR. Şi asta în ciuda faptului că numărul autorizaţiilor de construire pe rezidenţial a scăzut anul trecut cu 13%, faţă de anul 2009. Mai mult de atât, în prima jumătate a acestui an, numărul autorizaţiilor de construire a scăzut cu 3%, faţă a perioada similară a lui 2010.

Aşteptările companiilor din sectorul construcţiilor s-au îmbunătăţit începând cu trimestrul III 2010, în special pe fondul reducerii constrângerilor financiare. Ameliorarea sentimentului operatorilor de profil este susţinută de aşteptările de creştere moderată a volumului producţiei, precum şi de o relativă stabilitate a stocului de contracte şi a numărului de salariaţi.

Pe fondul reducerii constrângerilor financiare, a crescut optimismul în rândul companiilor din sectorul construcţiilor, de la sfârşitul anului trecut. Aşteptările de creştere moderată a volumului producţiei şi relativa stabilitate a stocului de contracte şi a numărului de salariaţi sunt alte argumente pentru stabilizarea pieţei.

13 September 2011