BNR a confirmat faptul că a aprobat noile norme de creditare. Aşa cum era aşteptat, acestea vor intra în vigoare cel târziu la începutul lunii decembrie. Normele, care nu sunt publice încă, urmează să fie publicate în Monitorul Oficial şi apoi făcute cunoscute publicului larg.

21734-img_credite.jpgDupă două întâlniri cu reprezentanţii băncilor şi câteva luni de analiză, noile norme de creditare urmează să fie făcute cunoscute şi implementate la nivel naţional. Oficialii BNR au fost însă reticenţi în a spune care sunt modificările pe care le-au adus regulamentului. Acestea au fost anunţate doar în linii mari.

„Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a aprobat în şedinţa din data de 28 octombrie 2011 Regulamentul privind creditele destinate persoanelor fizice. Regulamentul urmăreşte echilibrarea acordării de credite noi în monedă naţională faţă de cele în valută, ceea ce va contribui la consolidarea stabilităţii financiare şi la asigurarea proactivă a capacităţii debitorilor neacoperiţi la riscul valutar de a-şi onora obligaţiile de restituire a împrumuturilor contractate.", se arată într-un comunicat BNR.

Creditele vor fi mai scumpe, dar asta pentru binele comun al băncilor şi clienţilor

Acelaşi comunicat arată că s-a insistat mult pe costurile creditelor şi în ce măsură ar trebui modificate acestea pentru a-i proteja pe clienţi de riscul valutar. Cu alte cuvinte, creditele pot fi mai scumpe, dar acest lucru s-ar putea dovedi util în situaţii precum cea a creditelor contractate în franci elveţieni, în perioada de dinaintea crizei, care au dus acum la probleme financiare mii de familii din România. De asemenea, un comportament precaut este de natură să protejeze şi băncile.

„În esenţă, Regulamentul impune creditorilor definirea unor criterii mai exigente pentru acordarea creditului de consum în valută, însă nu afectează - comparativ cu condiţiile actuale - accesul la creditele în valută pentru care atât destinaţia, cât şi garanţiile aferente sunt de natură imobiliară. De asemenea, prin acest Regulament, se îmbunătăţeşte mecanismul de informare şi avertizare a clienţilor cu privire la riscurile aferente împrumuturilor în valută şi consecinţele materializării riscurilor valutar şi de dobândă.", arată comunicarea BNR.

Regulamentul intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial şi va fi disponibil, după publicare, pe pagina de internet a Băncii Naţionale a României. Cele mai importante schimbări pe care le vrea BNR-ul se referă la creşterea avansului astfel:

  • 15% avans minim pentru creditele contractate în lei
  • 30% avans minim pentru creditele contractate în euro
  • 40% avans minim pentru creditele contractate în alte valute

În proiectul prezentat în luna septembrie pe site-ul BNR se propunea ca împrumuturile de consum sa aiba o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată.

Regulamentul a fost supus dezbaterii publice şi a luat în considerare şi propuneri venite din partea Asociatiei Romane a Bancilor.

CITEȘTE ȘI BNR vrea condiţii aspre pentru creditul de consum şi împrumuturile imobiliare în euro


29 octombrie 2011