BNR, INS şi Uniunea Notarilor lansează în 2009 un indice al pieţei imobiliare Piaţa imobiliară va avea şi ea, de anul viitor, un indice: cel mai probabil acesta va fi lansat în al treilea trimestru din 2009, spune directorul Direcţiei de Preţuri din cadrul Institutului Naţional de Statistică, Mihai Gheorghe. Datele existente acum pe piaţa imobiliară nu reflectă neapărat preţurile reale, de aceea vom lansa un indice în acest sector, a explicat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Banca Naţională este unul dintre iniţiatorii acestui proiect.

În România nu există o statistică clară a preţurilor pe piaţa imobiliară. Tot ce se ştie sunt preţurile de cerere, în mod inevitabil mai mari decât cele reale, de tranzacţie. Pentru mai multă exactitate, BNR a propus crearea unui indice al pieţei imobiliare, în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică şi Uniunea Notarilor din România. Măsura nu are în vedere un control al preţurilor ci doar informaţii corecte şi relevante despre piaţa imobiliară, a spus Mugur Isărescu. Până în acest moment, există un protocol semnat între Notari, BNR şi INS care va intra în vigoare în 2009.

"De la 1 ianuarie se va trece la colectarea informaţiei, pe baza unui chestionar agreat de cele 3 instituţii. Un indice de preţ va fi disponibil de abia în al 3 lea trimestru din 2009. Periodicitatea indicelui va fi trimestrială. Indicele de preţ va fi disponibil numai pt locuintele rezidenţiale," a precizat Mihai Gheorghe, director în cadrul INS.

În prezent Institutul Naţional de Statistică nu oferă date despre preţurile imobiliarelor din România, care în ultimii 5 ani au crescut cu 400% în Bucureşti şi cu 200% în restul ţării.

21 November 2008