Interesul populaţiei şi al firmelor pentru credite rămâne în continuare mic. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, în octombrie, instituţiile financiare au realizat 103.000 de interogări pentru debitori potenţiali, sub nivelul din 2009 şi de şase ori mai puţin decât înaintea crizei, în 2008.

15532-credit_03_3278eafd55.jpgBăncile din România stau cu ochii pe clienţii lor, numai în luna octombrie instituţiile au au realizat 75.000 de interogări pentru analizarea stării clienţilor lor, reiese din datele BNR. Numărul monitorizărilor este în scădere faţă de lunile anterioare, când vârful înregistrat a depăşit 90.000 de interogări.

Faţă de 2008, numărul monitorizărilor realizate lunar de băncile româneşti este de 10 ori mai mare. Pe de altă parte, şi cererea de credite din partea populaţiei şi firmelor rămâne relativ redusă. Băncile au realizat în octombrie aproape 103.000 de interogări pentru posibili debitori la Centrala Riscurilor Bancare. Este chiar mai puţin decât media lunară din 2010, de aproape 132.000 de interogări. Nivelul este de şase ori mai mic decât cel înregistrat înaintea intrării României în recesiune, în octombrie 2008, notează money.ro.

Pe de altă parte, instituţiile financiare nebancare par să câştige teren. INF-urile au realizat în octombrie 11.200 de interogări pentru posibili clienţi, de cinci ori mai mult decât în decembrie 2009, de când BNR publică asemenea date. Statisticile băncii centrale se referă la finanţările de peste 20.000 de lei.


7 December 2010