Banca Naţională a României ar putea introduce în perioada următoare noi restricţii privind creditarea în valută, dar astfel de măsuri ar trebui "cântărite cu mare atenţie", a declarat astăzi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în finalul unui seminar privind creditarea în valută organizat de BNR.

Exemplele pe care el le-a dat  au fost cele privind raportul dintre valoarea finanţării şi a garanţiei sau gradul de provizionare aferent împrumuturilor în devize străine.

Banca Naţională a României ar putea introduce în perioada următoare noi restricţii privind creditarea în valută, dar astfel de măsuri ar trebui "cântărite cu mare atenţie", a declarat astăzi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în finalul unui seminar privind creditarea în valută organizat de BNR. Exemplele pe care el le-a dat  au fost cele privind raportul dintre valoarea finanţării şi a garanţiei sau gradul de provizionare aferent împrumuturilor în devize străine.

"Dă-i românului mintea de apoi. Dacă a trebuit să trecem printr-o experienţă mai puţin plăcută ca să înţelegem ce înseamnă risc valutar, cel puţin să promovăm această idee. La nivelul normelor prudenţiale, nu exclud introducerea unor limite mai prudente în ceea ce priveşte valoarea creditului în raport cu valoarea garanţiei în domeniul creditului în valută. De asemenea, constituirea unor provizioane mai mari este posibil să fie o soluţie", a explicat Mugur Isărescu .

"Din datele noastre se conturează decizii şi la nivel european, la nivelul BCE, dar nu numai. Problema creditului în valută nu se limitează la nivelul României. Suntem pe undeva pe la mijloc, sunt ţări care trec şi prin experienţe mult mai grele în acest domeniu, ţări din est, decât cele prin care a trecut România", a spus Isărescu.

"Fac această precizare cu atât mai mult cu cât în perioada actuală evoluţiile de pe piaţa valutară au reinflamat pasiunile, abordările emoţionale, şi să nu cumva să se înţeleagă că noi vorbind despre limite prudenţiale, nu administrative, în ceea ce priveşte creditarea în valută nu avem încredere în leu. Dimpotrivă, vrem să transmitem un semnal de încredere în moneda naţională", a adăugat oficialul BNR.

 
Sursa

6 July 2010