Bucureştiul întregistrează cele mai mari randamente investiţionale la nivel european, pe segmentul birourilor, respectiv 9,5%, urmat de Bratislava cu 8% şi Lille cu 7,35%, potrivit unui studiu de piaţă realizat de BNP Paribas Real Estate pe 28 de oraşe din Europa.

sursa:capital.ro„Piaţa de investiţii din Bucureşti a trecut printr-un an dificil, înregistrându-se doar o tranzacţie seminificativă în 2009. În ciuda percepţiei generale negative asupra pieţei, investitorii iau încă în considerare opţiunea de a achiziţiona proprietăţi în România, aşteptandu-se la o redresare a pieţei pe termen mediu", se arată în studiu.

Cele mai active fonduri de investiţii sunt cele oportuniste care caută să investească în produse cu risc investiţional asociat relativ mare la un yield (randament investiţional) de 10%.

Aceştia sunt în faza de prospecţie a pieţei locale sau în diverse faze de negociere pentru achiziţionarea unor proprietăţi cu chiriaşi pe termen lung şi care implică efort financiar mediu.

„Exista însă şi investitori oportunişti care caută proprietăţi „distressed" (neperformante n.red.) cu randamente peste 12%. Această categorie este în prezent activă şi în aşteptare", susţin autorii raportului.

Volum redus cu 36%

Piaţa europeană a investiţiilor a depăşit punctul critic al uneia dintre cele mai grave crize din istorie. Volumul investiţiilor în cele 28 de oraşe monitorizate de BNP Paribas Real Estate a continuat să crească pentru cel de-al treile trimestru consecutiv.


 


 

Sursa

15 February 2010