Pe o parte din terenurile cumpărate pentru ansambluri de locuinţe vor fi construite hoteluri sau proiecte de retail. Dezvoltatorii care intenţionau să construiască locuinţe au ajuns în situaţia în care trebuie să decidă ce fac cu terenurile. CBRE: Revenirea pieţei rezidenţiale din Capitală nu depinde doar de accesul la finanţare, ci, în primul rând, de preţul terenurilor.

23566-148844maxim.jpgBlocajul de pe piaţa rezidenţială din ultimii ani schimbă strategiile investitorilor, astfel că, o parte dintre investitorii care au cumpărat terenuri în Bucureşti în 2006-2007, cu scopul de a dezvolta ansambluri rezidenţiale, iau în calcul să construiască hoteluri sau proiecte de retail pe loturile respective, în condiţiile în care piaţa rezidenţială rămâne blocată, potrivit CBRE România.

"Cei care au terenuri în Bucureşti şi în special cei care au cumpărat terenuri pentru proiecte rezidenţiale se întorc în piaţă şi se gândesc acum ce să facă cu aceste investiţii. În funcţie de locaţie, aceştia vor face hoteluri de 3-4 stele, de care turismul de business are nevoie, sau centre comerciale de mici dimensiuni", a declarat, citat de Mediafax, James Heyworth Dunne, şeful departamentului capital market al CBRE România.

El a dat exemplul unui astfel de teren din zona Unirii din Bucureşti, pentru care proprietarul negociază cu un operator hotelier.

"Probabil că nu vom vedea foarte multe transformări de acest gen, dar vor avea loc câteva în perioada următoare", a arătat Dunne.

Răzvan Iorgu, directorul CBRE România a adăugat că mare parte din dezvoltatorii care intenţionau să construiască locuinţe trebuie să se decidă ce fac cu terenurile în următorii 2-3 ani.

"Sunt mulţi investitori spanioli în această situaţie, care vor fi obligaţi să ia o decizie - ori să dezvolte, ori să vândă", a precizat Iorgu.

Revenirea pieţei depinde de repoziţionarea preţurilor la niveluri reale

Reprezentanţii CBRE consideră că revenirea pieţei rezidenţiale din Bucureşti nu depinde doar de accesul la finanţare, ci în primul rând de preţul terenurilor.

"Revenirea pieţei depinde de repoziţionarea preţurilor terenurilor la niveluri reale. Cumpărătorii de terenuri sunt dispuşi să plătească în prezent echivalentul a 200 de euro pe metrul pătrat construit pentru un teren. Este dificil însă să găseşti terenuri la acest preţ pentru că vânzătorii nu sunt dispuşi să vândă la aceste niveluri, mai ales cei care au cumpărat în 2006-2007", a arătat Iorgu.

Pe de altă parte, Iorgu spune că cererea de locuinţe vizează în special preţuri de sub 100.000 de euro, ofertă care se găseşte predominant în blocurile vechi de apartamente.

Segmentele de office şi de retail, cele mai interesante pentru investitori

Reprezentanţii CBRE estimează pentru acest an că investitorii vor fi interesaţi în special de segmentele de office şi de retail.

"Sunt investitori, care încă nu sunt prezenţi pe piaţa locală, care analizează diverse opţiuni de achiziţii, existând discuţii pentru cumpărarea de terenuri în zone foarte bune pentru clădiri de birouri. Totodată sunt şi proprietari de portofolii de proiecte de birouri care doresc să le extindă", a explicat Heyworth.

3-4 tranzacţii pe segmentul de birouri, în stadii avansate de negociere

El a arătat că pe piaţă sunt 3-4 tranzacţii pe segmentul de birouri care sunt în stadii avansate de negociere.

Începerea unor noi proiecte de birouri în Bucureşti depinde însă de gradul de închiriere, care condiţionează obţinerea finanţării construcţiei.

Potrivit celui mai recent raport de piaţă al CBRE volumul investiţiilor din România a scăzut cu 26% în al doilea semestru al anului trecut, la 71,3 milioane euro. Cele mai tranzacţionate active au fost anul trecut birourile şi spaţiile comerciale.

Centrul comercial City Mall ar putea fi tranformat în spital

Centrul comercial City Mall, care în 2010 a intrat în faliment şi de la sfârşitul anului trecut este deţinut de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, ar putea fi transformat în spital, au declarat reprezentanţii companiei de consultanţă imobiliară CBRE România. "Sunt informaţii pe piaţă potrivit cărora City Mall ar putea fi transformat în spital. Dacă se va lua această decizie ar fi o transformare aventuroasă, având în vedere structura mall-ului", a afirmat, într-o conferinţă de presă, James Heyworth Dunne, şeful departamentului capital market al CBRE România.

Investitorul grec a răscumpărat anul trecut centrul comercial City Mall din Bucureşti, pentru 17,3 milioane euro. Papalekas a deţinut proiectul în 2006 şi l-a vândut cu 103,5 milioane euro fondului australian APN European Retail. Centrul comercial City Mall, amplasat lângă Cimitirul Bellu din Capitală, a intrat în faliment în noiembrie anul trecut, din cauza unor datorii de 76 milioane de euro. Principalii creditori ai societăţii sunt UniCredit Bank Austria AG, UniCredit Ţiriac Bank şi Bancpost şi foştii proprietari ai centrului comercial. Cele trei bănci finanţatoare ale proiectului au de recuperat 176 milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Bancpost 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria - 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit Ţiriac Bank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro). Mall-ul are o suprafaţă construită de 31.000 metri pătraţi, din care 19.000 metri pătraţi închiriabili.

 

Sursa

23 February 2012