Birmingham este un oraş captivant, rezultat al eforturilor recente depuse de autorităţi de a îmbina armonios tehnologia de ultimă generaţie cu arhitectura istorică şi atmosfera tipic englezească, ceea ce a atras şi numeroşi investitori locali sau străini. Al doilea mare oraş britanic are, în mod suprinzător, mai mulţi kilometri de canale decât Veneţia.

27819-bham-city-centre.jpgBirmingham este cel mai aglomerat oraş după Londra, cu o populaţie ce depăşeşte 3,6 milioane de locuitori în zona metropolitană. Important centru comercial pe plan internaţional, Birmingham este clasat ca fiind oraş Beta şi este al doilea oraş al ţării şi din punct de vedere economic, cu un PIB de 164,8 miliarde euro, în 2011. De asemenea, Birmingham este al doilea centru universitar din Marea Britanie (după Capitală), găzduind şi alte importante instituţii culturale renumite pe plan mondial, precum Birmingham Royal Ballet, City of Birmingham Symphony Orchestra sau Barber Institute of Fine Arts.

  • Numele oraşului se traduce prin căminul (ham) poporului (ing) condus de Birm, deoarece în secolul VI, Birmingham era un mic sătuc locuit de acest trib
  • Reţeaua de canale ce leagă Birmingham, Wolverhampton şi estul Black Country se numeşte Birmingham Canal Navigations (BCN). În perioada sa de vârf, BCN conţinea aproape 260 km de canale, însă astăzi se navighează pe numai 160 km, mai ales în scop turistic

În ultimii ani, Birmingham a suferit o serie de modificări semnificative, evoluţie ce încă nu s-a încheiat, iar scopul declarat al autorităţilor este ca, în următorii 20 ani, Birmingham să fie inclus între primele 20 de oraşe din lume cu cele mai bune condiţii de trai. Numeroase clădiri şi piaţete au fost reconstruite sau renovate, au apărut centre comerciale impresionante, iar aerul pe care l-a căpătat oraşul în urma acestui amplu proces a propulsat Birmingham între destinaţiile preferate de turiştii de afaceri, dar şi de cei interesaţi de shopping.

Preţul mediu al unei case cu grădină este de 298.000 lire sterline

Piaţa imobiliară din Birmingham nu a fost scutită de coborâşuri – numărul englezilor care îşi investesc toate economiile într-o locuinţă a scăzut simţitor, în special datorită faptului că se tem de viitor şi nu atât datorită unei scăderi a veniturilor, arată sondajele. Chiar şi aşa, nu oricine îşi poate permite să fie proprietar in Birmingham, preţul mediu al unei case unifamiliale cu grădină fiind de circa 372.000 euro, conform unei analize BBC din luna septembrie.

Preţ mediu al apartamentelor, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament central – 2.250 euro/mp
  • Apartament semicentral – 1.100 euro/mp

Birmingham este preferat de investitorii imobiliari de talie medie datorită preţurilor simţitor mai mici faţă de Londra

Activitatea de pe piaţa chiriilor este intensă, Birmingham fiind căutat atât de englezii din toate colţurile ţării, cât şi de oamenii de afaceri de pe întreg continentul. Oferta de locuinţe este bogată şi variată, însă cererea depăşeşte cu mult numărul de unităţi, astfel că preţul lunar de închiriere este destul de piperat, deşi nu se ridică la nivelul din Londra.

Valoarea medie a chiriei, conform Numbeo Cost of Living:

  • Apartament cu un dormitor – central: 750 euro/lună; semicentral: 500 euro/lună
  • Apartament cu trei dormitoare – central: 1.430 euro/lună; semicentral: 930 euro/lună

Birmingham este unul dintre oraşele favorite din Marea Britanie ale investitorilor imobiliari locali sau străini, deoarece preţul locuinţelor nu este atât de ridicat precum în Capitală, în timp ce cererea din partea chiriaşilor este similară, astfel că profitul este garantat.

CITEȘTE ȘI Autorităţile din Liverpool au găsit o soluţie pentru a atrage investitori imobiliari străini


3 November 2012