Iluminarea locuinţelor s-a transformat, dintr-o simplă operaţiune utilitară, într-o adevărată preocupare. În ultimii ani, economia pe care o pot face corpurile de iluminat, estetica acestora, precum şi reglementările legislative din domeniu, au făcut proprietarii mult mai atenţi la acest aspect. Totul s-a complicat însă în momentul în care becurile economice, noile favorite de pe piaţa metodelor de iluminat, au fost subiectul unei dezbateri nu tocmai plăcute. Cantitatea de mercur din ele, precum şi incapacitatea unor producători de a face becuri care să producă o lumină plăcută, aceste lucruri i-au făcut pe clienţi să caute alternative.

25704-new-light.jpgBecul incandescent este deja de domeniul trecutului. Becurile economice au adus o adevărată revelaţie pentru toată lumea, de la oamenii de rând, la proprietarii de spaţii industriale. Economiile pe care acestea le aduc sunt de până la cinci ori, iar durata de viaţă este de până la patru ori mai mare.

Desigur, preţul iniţial este mai mare, dar odată cu modificările legislative din domeniu, românii au fost nevoiţi să se consoleze cu beneficiile ulterioare atunci când plătesc mai mult pentru un bec.

Mercurul din becurile economice sperie clienţii

Totuşi, au existat câteva aspecte care au descurajat clienţii de becuri economice. Acestea au nevoie de o cantitate mică de mercur pentru a funcţiona. Unii producători au fost acuzaţi însă că nu respectă legea şi folosesc abuziv de mult mercur. Totodată, mai sunt şi problemele legate de lumina pe care aceste becuri o generează, care ar fi denaturată. Clienţii trebuie să înţeleagă însă că atunci când se vorbeşte despre becuri economice, este vorba despre o gamă mai largă de produse.

  • Există becuri şi lămpi de sodiu de înaltă presiune
  • Lămpi cu sodiu alb, cu vapori de mercur sau cu halogen metalic
  • Lămpile cu halogen

De altfel, lămpile cu halogen continuă să fie permanent îmbunătăţite, arată studiile spaţiulconstruit.ro. Noile generaţii de lămpi cu halogen sunt umplute cu gaz xenon şi continuă să aibă garanţie pe perioade îndelungate, de până la doi ani. Calitatea luminii este la superlativ, iar acest lucru este confirmat de faptul că lămpile cu halogen sunt folosite în industrii precum cea auto sau cinematografică şi fotografică, unde calitatea luminii este importantă.

De cealaltă parte, lămpile cu vapori de mercur au eficacitate mare, dar rămân recomandabile în spaţiile industriale sau exterioare, unde nu există pretenţii pentru redarea corectă a culorilor. Lămpile cu vapori de sodiu sunt asemănătoare cu cele cu mercur ca principiu, dar superioare acestora calitativ.

LEDurile economisesc până la 40% din consumul total de energie

LEDurile sunt tot mai des utilizate cu scopul clar de a economisi energie. Această motivare este întemeiată, dat fiind faptul că iluminatul reprezintă 15-20% din consumul total de energie al unei locuinţe şi până la 40% în domeniul industrial. Totuşi, multora li se pare încă atipic să ilumineze o încăpere cu leduri, care sunt cunoscute în special ca surse mici de lumină în cadrul dispozitivelor electronice. Între timp însă, ele sunt suficient de puternice pentru a fi folosite ca sursă principală de lumină atât la interior cât şi în exterior. Mai mult, acestea au marele avantaj de a putea fi încastrate atât în sisteme cu plafoniere, proiectoare, tuburi, cât şi în benzi. În plus, culoarea luminii emise de LEDuri poate fi dusă inclusiv în spectrul de infraroşii sau ultraviolete. Din acest motiv, ele sunt folosite în sere, în îngrijirea plantelor sau în iluminarea habitatelor pentru animale de casă.

Tuburile catodice reci au apărut doar recent pe piaţa tehnologiilor de iluminat încăperi. Ele sunt rezultatul unor cercetări făcute de dezvoltatorii ecranelor LCD. Și de data aceasta, vorbim despre un consum scăzut de energie şi de un preţ de producţie mic, dar principalul avantaj al tuburilor catodice reci este că, spre deosebire de neoanele fluorescente obişnuite, pot atinge lungimi şi de trei metri şi pot fi curbate, astfel încât să ia forma scafelor în care sunt inserate. Acest lucru le face foarte recomandate şi pentru sisteme ornamentale, firme luminoase sau alte asemenea tehnologii.

CITEŞTE ŞI: Plantele pot reduce întreţinerea cu până la 25%, dacă sunt plantate în locuri adecvate

 

20 July 2012