BCR, cea mai mare bancă locală după activele deţinute, a vândut credite de 300 mil. euro prin a patra etapă din "Prima casă", epuizând jumătate din plafonul de garanţii alocat în vara anului trecut.

23435-primacasa-om.jpgReprezentanţii băncii spun că ritmul de acordare a creditelor a fost mult mai rapid decât în ediţiile anterioare ale programului, când fuseseră vândute credite de 600 mil. euro în doi ani. BCR are cel mai mare plafon de garanţii în actuala ediţie din "Prima casă", în care riscul de neplată este preluat doar pe jumătate de stat, iar oficialii băncii estimau în vară că suma alocată le va ajunge să dea credite timp de doi ani.

Jumătate din plafon s-a consumat însă în numai opt luni în condiţiile în care "Prima casă" a rămas o alternativă pentru clienţii care nu aveau bani pentru un avans foarte mare şi pentru cei care voiau costuri cât mai mici cu rata lunară plătită la bancă. De exemplu, un credit garantat de stat în valoare de 40.000 de euro are o rată lunară de 224 de euro, ceea ce înseamnă că după 30 de ani clientul rambursează pu­ţin peste 80.000 de euro.

Comparativ, un credit standard vândut de BCR vine cu o rată lunară de 276 de euro la 40.000 de euro împrumutaţi. Costul total al creditului standard este de aproape 100.000 de euro.

Marja de doândă aplicată de bancă peste indicatorul Euribor la 3 luni este de 4%, egală cu marja maximă permisă de lege, costul nominal fiind în prezent de 5,12% pe an. Un credit standard are o dobândă variabilă de 7,36% pe an, respectiv o marjă de 5,95% peste Euribor la 6 luni.

Creditele în lei sunt chiar mai scumpe, iar multe bănci - inclusiv BCR - nici măcar nu au în ofertă credite "Prima casă" în monedă locală. Creditele garantate de stat rămân ultimul bastion de rezistenţă al împrumuturilor în valută pentru că nu sunt afectate de noile restricţii impuse de BNR, care obligă băncile să nu mai vândă ipotecare în euro fără avans de minimum 25%.

Numărul creditelor vândute de BCR prin "Prima casă" 4 se ridică la aproape 8.200, adică mai mult de o treime din totalul creditelor acordate de la startul programului, în iunie 2009. Deşi numărul celor care au solicitat un împrumut a fost mai mare, valoarea medie a unui credit a scăzut de la 40.000 de euro în prima etapă la 37.700 de euro în actuala ediţie a programului.

 

Sursa

14 February 2012