Preşedintele României, Traian Băsescu, vrea să relanseze piaţa imobiliară prin finanţarea de către stat a proiectelor imobiliare ai căror dezvoltatori nu mai sunt capabili să le ducă la bun sfârşit. Părerile primarilor sunt împărţite.

Băsescu sugerează statului să termine blocurile firmelor privateFinanţările pentru proiectele imobiliare de locuinţe la care au fost oprite lucrările sau au fost amânate ar trebui făcute de către primăriile de sector de care aparţin, şi nu din banii alocaţi de la bugetul de stat pentru acest an, pentru investiţii.

 „Ştiţi ce cred că ar trebui făcut? Şi cred că ar fi bine, ne-ar ajuta la relansare, dacă am încuraja ca dincolo de resursele bugetului de stat, concentrate către investiţii, primăriile să finanţeze, în măsura în care pot, terminarea ansamblurilor de locuinţe care rămân acum fără finanţare şi rămân neterminate" a spus Traian Băsescu la Realitatea TV. Nu vor fi luate în calcul proiectele de lux, construite în zone recunoscute ca fiind de lux, spune preşedintele.

„Ansamblurile rezidenţiale în zone medii, să spunem. Cred că ar fi un lucru bun, orice ar construi Guvernul din banii publici este, după părerea mea, bine venit", susţine preşedintele României.

Numărul proiectelor imobiliare vizate, adică acelea care au intrat în incapacitate de continuare a construcţiilor din lipsa banilor, multe încă de anul trecut, se ridică la aproximativ 20 de ansambluri rezidenţiale, doar în Bucureşti. „Numărul proiectelor la care au fost oprite lucrările sau au fost amânate se ridică la aproximativ 20 de ansambluri rezidenţiale", ne-a spus Laurenţiu Plosceanu, preşedinte la Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii. „Printre proiectele care şi-au oprit activitatea din cauza crizei economice se numără şi Pallady Towers", ne-a spus analistul imobiliar Radu Zilişteanu. 

Proiectul, dezvoltat pe o suprafaţă de 11.000 mp, cuprinde o clădire de birouri clasa A şi trei blocuri cu 297 de apartamente şi este amplasat pe Bulevardul Theodor Pallady, aparţinând de Primăria Sectorului 3. Termenul anunţat de finalizare a proiectului ar trebui să fie luna decembrie 2009. „Un alt proiect la care lucrările au fost oprite este Sigma Residence", ne-a spus Doru Mărculescu, manager proiect la compania imobiliară Euroest. Ansamblul rezidenţial Sigma Residence se construieşte în zona Colentina, în apropiere de lacul Plumbuita, şi va fi compus din 13 blocuri cu nu mai puţin de 1.500 de apartamente. Planul iniţial are ca termen de finalizare anul 2011.

Proiectul este amplasat în sectorul 2. Un alt proiect în care s-ar putea implica statul, prin alocarea de fonduri, este Quadra Place 2. Lucrările au fost sistate încă de anul trecut, din luna decembrie. Quadra Place 2 este amplasat în zona Politehnicii, în sectorul 6, şi planul iniţial anunţa construirea a 850 de apartamente, având ca termen de finalizare sfârşitul anului 2010.

Ce spun primarii

Părerile primarilor sunt împărţite în ceea ce priveşte ideea lansată de preşedinte. „Vom căuta soluţii şi pârghii să vedem dacă se poate implementa această idee. În acest moment nu avem un astfel de parteneriat", ne-a explicat primarul sectorului 6, Cristian Poteraş. Şi edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, spune că soluţia propusă de preşedinte este bună şi că va încerca să vadă dacă se va putea pune în practică. Pe de altă parte, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, nu este de acord cu ideea lansată de Traian Băsescu.

Sursa

19 March 2009