In ciuda faptului ca dobanzile la credite vor contiunua trendul descendent inceput inca de anul trecut, bancile nu se vor ingramadi nici anul acesta sa acorde imprumuturi populatiei.

sursa:gardianul.roDin contra, politica bancilor va fi una excesiv de prudenta, acestea axandu-se mai mult pe consolidarea portofoliilor de clienti existenti, considera analistii Finzoom.

Avand in vedere contextul actual al pietei, este de asteptat ca dobanzile sa scada in continuare atat in cazul creditelor, cat si in cazul depozitelor.

Evolutia costurilor pentru toate tipurile de credite a fost in cea mai mare parte a anului trecut una descrescatoare.

In primul trimestru, costurile au suferit o serie de ajustari dupa cresterile spectaculoase inregistrate de la declansarea crizei pana la sfarsitul anului 2008, urmand ca, dupa incheierea lunii martie 2009, sa inceapa un trend descendent mentinut pana la acest moment.

 

Evolutia dobanzilor a fost influentata de o serie de factori, dintre care cei mai importanti au fost deteriorarea veniturilor populatiei si masurile luate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Sursa

5 January 2010