Anunţate de ceva vreme, soluţiile bancare pentru persoanele fizice aflate momentan în incapacitate de plată îşi întârzie apariţia. Singurele înlesniri oferite de banci la ora actuală sunt refinanţările de credite sau reeşalonările.

Băncile fac doar reeşalonări la credite pentru persoanele aflate în dificultăţi de plată a ratelorRefinanţările sunt mult mai greu de obţinut însă, din cauza prudenţei băncilor comerciale de în acordarea de credite şi din cauza serviciului datoriei pe client care creşte oda cu refinanţare.

Reeşalonările însă funcţionează la majoritatea băncilor, cu carcteristici specifice la fiecare dintre ele. În principiu, reeşalonarea unui credit presupune o scădere a ratei lunare şi prelugirea duratei de rambursare a ratelor împrumutului.

Mai exact, dacă un client a contractat acum trei ani un împrumut de 5.000 de euro rambursabil în 10 ani, cu o rată de 60,66 euro, acum prin reeşalonare va plăti o rată de 47,22 euro pentru următorii zece ani.

Practic, banca ia soldul de rambursat al creditului, de 3.892 euro în acest caz (după ce clientul a plătit trei ani) şi îl reeşalonează pe următorii zece ani. Procedura conduce la scăderea datoriei de plată a clientului aflat în dificultate.

Alte soluţii existente ar fi asigurarea de şomaj, care trebuie încheiată însă înainte de producerea evenimentului. Acest produs asigură plata ratelor de credit de către asigurător pe o durată de maximum şase luni, contra primei anuale stabilită de asigurător.

18 February 2009