În timp ce toată lumea aşteaptă relaxarea creditelor imobiliare, băncile anunţă înăsprirea condiţiilor de acordare, mai ales pentru cei care vor să obţină sume mari. Investitorii sunt deci primii vizaţi de această măsură, dar nici clienţii persoane fizice nu au parte de tratamente privilegiate. Banii băncilor se duc doar la cei care se dovedesc a fi capabili să plătească la timp, să suporte dobânzile mari şi care aduc un avans considerabil. Garanţiile sunt necesare, dar absolut inutile atunci când se înscriu pe lista lungă a imobilelor executate, pe care nimeni nu vrea să le cumpere.

26705-mortgages15.jpgRomânia este pe lista neagră a băncilor cu capital străin. Și cum cele mai multe dintre instituţiile financiare din ţară se află în această situaţie, cei care au nevoie de bani pentru investiţii imobiliare sunt trataţi în consecinţă. În procesul de evaluare, potenţialii clienţi pleacă de la prezumţia de vinovăţie. Pentru a nu mai ajunge în situaţia neprofitabilă în care trebuie să execute bunuri pentru a-şi recupera banii, băncile preferă să îşi treacă toţi clienţii prin probe de foc înainte de acordarea creditului. Indiferent dacă este vorba despre contracte mici sau mari, despre persoane fizice sau companii. În ciuda crezului comun, oamenii cu bani, cei care vor să plaseze milioane de euro în dezvoltarea pieţei imobiliare din România, întâmpină cele mai multe dificultăţi în obţinerea unui credit.

„Finanţarea nu înseamnă o linie de cash, este vorba despre valoarea unei resurse de capital. Pe piaţă sunt, în prezent, proiecte care vin în competiţie pentru a obţine finanţarea. Nu este un concurs de frumuseţe, ci o analiză asupra cifrelor. Există capital din partea băncii ce poate fi investit în proiectele care au sens”, a declarat Sergiu Manea, vicepreşedinte trezorerie BCR.

Băncile au fondurile necesare pentru împrumuturi, dar acceptul de plată se obţine foarte greu

Aşadar, banii există, dar ei se împart doar după o analiză atentă a potenţialului client. Totuşi, nu mai este un secret deja faptul că băncile au redus la minimum impactul imobiliarelor în activitatea curentă. Cele mai multe probleme ale ultimilor ani au pornit de la achiziţiile de apartamente sau construcţia de ansambluri care au intrat în faliment. Aşadar, instituţiile financiare vorbesc, de mai bine de un an, despre implicarea în alt gen de proiecte imobiliare.

„Totdeauna, dintr-o plajă de proiecte, e clar că doar unele vor ajunge să fie finanţate. Domeniul imobiliar este un motor de evoluţie, dar nu poate să fie singurul. Și cel puţin în România, consider că domeniul infrastructurii este unul dintre principalele motoare de creştere pentru următorii 10-20 de ani”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Bogdan Cernescu, managing director Erste Group Immorent.

În aceste condiţii, cererea este evident descurajată din start. Puţini sunt cei care ajung să treacă pragul băncilor în căutare de finanţare pentru imobiliare, dincolo de programul Prima Casă. Și mai puţini sunt cei care chiar reuşesc să obţină banii. Situaţia este tratată cu detaşare de oficialii instituţiilor financiare, care nu se îngrijorează prea mult de această evoluţie.

„A fost un an de aşteptare pentru că sectorul imobiliar este corelat cu creşterea reală şi cu evoluţia valorii adăugate la nivel naţional”, spune Sergiu Manea.

Persoanele fizice se lasă descurajate, iar investitorii luptă cu autorităţile

Iar dacă clienţii persoane fizice se descurcă într-un fel sau altul, cumpără cu bani obţinuţi din proprietăţi mai vechi, împrumută prin Prima Casă ori închiriază, în aşteptarea unor vremuri mai bune, dezvoltatorii nu dispun de acest răstimp. Ei trebuie să supravieţuiască, iar pentru asta, au nevoie de finanţare. Aşadar, lupta pentru a convinge autorităţile să relaxeze condiţiile de creditare este acerbă.

Mulţi investitori aleg chiar să aducă fonduri proprii pe care le plasează aici, în aşteptarea vremurilor mai bune. Nimeni nu se mai aşteaptă la profit uriaş peste noapte, aşa cum s-a întâmplat în anii dinaintea crizei, ci la un avans suficient pentru a le concretiza aşteptările faţă de ţara noastră.

„Când o piaţă devine atractivă, se grăbesc toţi să intre, cum se întâmplă acum în Polonia. România nu arată foarte atractiv acum în exterior, dar consider că stă destul de bine pentru că, spre deosebire de alte ţări din Vest, unde doar se discută, aici chiar s-au luat măsuri de austeritate, s-au micşorat salariile din sistemul public, TVA a fost majorată la 24%. În plus, România are una dintre cele mai mici datorii publice din Uniunea Europeană”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Martin Slabbert, CEO al fondului New Europe Property Investments.

Dar nimic nu se poate concretiza într-o perioadă în care panica se manifestă atât de puternic, de toate părţile baricadei.

„Trebuie să fie continuate investiţiile în aceste sectoare pentru a avea creştere economică. Sunt optimist în ceea ce priveşte viitorul României, cred că bazele economice sunt sănătoase”, a încheiat Martin Slabbert.

CITEȘTE ȘI Creditul imobiliar VS creditul ipotecar: diferenţe, avantaje şi dezavantaje

 

2 octombrie 2012