Banci - Familia ia credit mai usor


Jurnalul National - 09.08.2006
 

Esti casatorit, ai in jur de 35 de ani, un salariu de peste 200 de euro lunar, atunci esti candidatul ideal pentru un credit imobiliar/ipotecar. In teorie sau, mai bine spus, conform credit scoringului fiecarei banci in parte. In practica, dosarul fiecarui client este analizat separat. Totusi, intr-o societate moderna, in care partenerii isi doresc intai o casa si apoi nunta, bancile – marea parte a lor – nu ofera produse pentru persoane care traiesc, cum se spune, in concubinaj.

Iar daca vrei sa beneficiezi de un credit imobiliar, este de preferat sa fii casatorit cu acte in regula, sa nu iti schimbi prea des locul de munca si, bineinteles, sa ai un salariu cat mai mare. Cu cat indeplinesti mai multe criterii pozitive, cu atat obtii mai multe puncte.

PUNCTE.

Esti mai responsabil daca esti casatorit. Aceasta este opinia majoritatii bancilor. Cristian Nae, director Produse, Divizia Retail, OTP Bank Romania, spune ca, "statistic vorbind, persoanele cu familie pun accent pe detinerea unei locuinte, mai ales in conditiile in care in familia respectiva exista si copii". "Drept urmare, un client casatorit va face eforturi mai mari decat unul necasatorit pentru a ramane proprietar pe locuinta respectiva, iar riscul de neplata a creditului este mai redus", adauga Cristian Nae.

Chiar daca statisticile realizate de Raiffeisen Banca pentru Locuinte arata acelasi lucru, si anume ca un client casatorit este mai responsabil decat unul necasatorit, conform Luminitei Manolache, director Divizie Serviciul Clienti, la Raiffeisen Banca pentru Locuinte, "acest aspect nu este luat in considerare la evaluarea clientului in analiza solicitarii unui credit". Elena Nita, PR Officer la Alpha Bank Romania, spune ca "in cazul solicitarii unui scoring pentru un credit Alpha Housing, consideram ca nu responsabilitatea este trasatura care determina obtinerea unui punctaj mai mare de catre o persoana casatorita fata de una necasatorita. Starea civila reprezinta unul dintre criteriile cele mai putin importante in cazul unui scoring pentru un credit Alpha Housing".

Citeste articolul integral in Jurnalul National


Eugenia Mihalcea
Jurnalul National
 

9 August 2006