0-438-thumb300_alex20tudor_rompres_1520507.jpgRaiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) va depune până la sfârşitul lunii iunie propuneri pentru noi norme de creditare. Banca urmăreşte să crească gradul de îndatorare peste cel al băncilor comerciale, deoarece are o relaţie de durată cu clienţii.

Gradul de îndatorare la Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) va creşte după ce Banca Naţională a României va aviza normele de creditare pe care reprezentanţii băncii le vor elabora până la sfârşitul lunii iunie. Prin specificul băncii, sistemul de economisire creează o relaţie de durată cu clientul, iar Raiffeisen Banca pentru Locuinţe vrea să profite de faptul că persoanele care sunt clienţii săi au deja un istoric cu instituţia de credit, spre deosebire de băncile obişnuite, care nu au istoric cu toţi clienţii, a declarat Luminiţa Manolache, vicepreşedintele RBL. De asemenea, RBL intenţionează să acorde împrumuturi pentru care suma economisită să fie mai mică de 50% din valoarea contractului pentru clienţii cu venituri mai mari. FARĂ IPOTECĂ. În plus, RBL poartă tratative cu BNR pentru eliminarea obligativităţii constituirii ipotecii pe casă în cazul creditelor cu valoari mici.

"Pentru creditele foarte mici, sub 3.000 de euro, ar putea fi suficientă o asigurare de viaţă, fără să mai fie nevoie de ipotecă", a explicat Ionuţ Costea, preşedintele RBL.

Vestea bună este că RBL va acorda mai multe credite, după ce a rămas cu o disponibiliate de 10 milioane de euro, ca urmare a recentei decizii a BNR prin care a hotărât reducerea rezervelor minime obligatorii pentru băncile pentru locuinţe, de la 20% din pasivele în lei la 0%.

Planurile băncii prevăd dublarea activelor în acest an, până la aproximativ 135 de milioane de euro.

Banca şi-a dublat anul trecut volumul economiilor atrase de la clienţi prin produsele de creditare şi economisire pe care le oferă, până la 55 de milioane de euro. Raiffeisen Banca pentru Locuinţe administra, la sfârşitul anului trecut, conturile a peste 100.000 de clienţi.

Vicepreşedinte nou

Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL) îl va propune în funcţia de vicepreşedinte al băncii, responsabil de distribuţie şi marketing pe Heribert Kailbach, a declarat preşedintele băncii, Ionuţ Costea. Raiffeisen Banca pentru Locuinţe avea la finalul anului trecut active de 247,3 milioane de lei (73,13 milioane  de euro), care o situau pe poziţia a 33-a în sistemul bancar românesc, cu o cotă de piaţă de 0,14%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României

Sursa

14 mai 2007