Bancherii din toată lumea își arată în continuare îngrijorarea pentru stabilitatea sistemului și, prin urmare, a conturilor pe care le administează. Fragila redresare a economiei este contrabalansată de povara excesivă a noilor reglementări, care pot conduce la o blocare a creșterii economice. În plus, riscurile tehnologice și criminalitatea informatică sunt acum mai prezente ca niciodată. Aceste probleme sunt general valabile, iar România nu face excepție. În cazul țării noastre, implicarea politică este una dintre problemele majore.

35491-banci_pericol.jpgPentru a face băncile mai sigure, în ultimii ani au fost adoptate mai multe seturi de măsuri, atât la nivel național cât și la nivel comunitar.  Acest lucru a condus la senzația generală că povara noilor reglementări devine excesivă. Acest lucru, cumulat cu implicarea politică, climatul macro-economic, riscul de credit sau rata dobânzilor sunt doar câteva dintre problemele pentru care momentan nu există soluții concrete în condițiile în care efectul lor asupra sistemului bancar și economic ar putea fi devastator.

Bancherii români au, în general, aceleași preocupări ca și omologii lor internaționali. Pe agenda lor sunt însă prioritare riscul macro-economic și cel am intrumentelor financiare derivate, în timp ce riscurile tehnologice și infracționalitatea informatică, prioritare în alte țări, sunt printre ultimele pe lista de interes a specialiștilor români. Aceștia sunt mult mai preocupați să țină în frâu problemele cu portofoliile existente.

Rata creditelor neperformante continuă să crească, motiv pentru care mulți bancheri români acordă o atenție deosebită calității portofoliului de credite precum și disponibilității de capital. În acest mediu post-criză, strategiile obișnuite nu mai sunt sănătoase, nu pot aduce creștere băncilor românești. Acestea trebuie să își ajusteze guvernanța corporativă, strategiile de vânzări și de afaceri, precum și să își reorganizeze echipele pentru a le face să se adapteze noilor realități economice”, au declarat oficialii Pwc România.

Lichiditatea nu mai pare să fie un motiv primar de îngrijorare

La fel ca și în restul lumii, băncile românești au trecut prin procese ample de reorganizare în ultimii ani, motiv pentru care bancherii sunt preocupați de egectul pe care aceste schimbări îl vor avea în viitor. Există însă și o doză de optimism, în rândul bancherilor, care nu mai văd riscul de lichiditate drept una dintre principalele amenințări din sistem. Acest lucru vine ca urmare a faptului că Banca Națională a furnizat constant lichiditate în piață, în timp ce a mișcșorat rezervele minime obligatorii. De asemenea, sondalul Banana Skins arată că, la nivel global, a început să scadă percepția generală privind riscurile pentru sectorul bancar. Aceasta este o premieră pentru ultimii șapte ani și induce ideea că perspectivele se îmbunătățesc.

Potrivit sondajului global, preocupări majore exprimate în edițiile anterioare, precum disponibilitatea capitalului, lichiditate, calitatea portofoliilor de credite și instrumentele financiare exotice au început să se diminueze. Totodată, încrederea în perspectivele macro-economice a început să crească. Rămân totuși îngrijorări privind stabilitatea din Zona Euro, precum și temeri în creșteri privind piețele emergente, în special pe piața din China, acolo unde sectorul bancar este văzut ca fiind sub presiune”, se arată în sondajul Banking Banana Skins de anul acesta.

Pe lista grijilor bancherilor, la nivel internațional, se mai regăsesc profitabilitatea, managementul schimbării, riscul valutar, resursele umane, piețele de capital, piețele de mărfuri și continuitatea afacerilor.

CITEȘTE ȘI:

21 octombrie 2014