România a fost poziţionată pe locul 72 din 183, într-un clasament care analizează uşurinţa de a porni şi dezvolta o afacere, în funcţie de criterii precum perioada de racordare la electricitate, înregistrarea proprietăţilor sau plata taxelor. Anul trecut, ţara noastră ocupa locul 65 în indexul Doing Business, alcătuit de Banca Mondială.

21630-analyze-data.jpgÎn analiza anuală a Băncii Mondiale, care acoperă 183 de economii internaţionale, România a primit atât plusuri, cât şi minusuri, comparativ cu anul trecut. Un punct negativ luat în considerare a fost introducerea cazierului fiscal pentru sediul social al unei firme, înainte de înregistrarea acesteia, ceea ce îngreunează pornirea unei afaceri. Această prevedere a fost introdusă în iulie 2010.

În schimb, România a uşurat plata impozitelor pentru companii prin introducerea sistemului de plata electronică şi a sistemului unificat de declarare a contribuţiilor la fondul de asigurări sociale. Alţi factori pozitivi subliniaţi în raport sunt desfiinţarea taxei minime anuale impusă firmelor şi scurtarea procedurilor de insolvenţă.

Criteriile analizate în „Doing Business 2012", pentru România:

Uşurinţa de a înfiinţa o afacere - poziţia 63 după ce anul trecut era pe locul 31. Cele şase proceduri obligatorii durează 14 zile şi costă 3% din venitul mediu pe cap de locuitor.

Obţinerea autorizaţiilor de construcţie - locul 123, în scădere cu o poziţie faţă de anul trecut. Sunt 16 proceduri obligatorii, care durează 287 de zile şi costă 74% din venitul mediu pe cap de locuitor.

Racordarea la electricitate - locul 165, în scădere cu o poziţie faţă de anul trecut. Necesită şapte proceduri, care durează 223 de zile şi costă 556,9% din venitul mediu pe economie.

Înregistrarea unei proprietăţi - locul 70, faţă de poziţia 64, anul trecut. Cele opt proceduri semnalate în analiză durează 26 de zile şi costă 1,2% din valoarea proprietăţii, specificându-se că sunt luate în calcul numai costurile oficiale.

Obţinerea unui credit - locul 8, neschimbat faţă de anul trecut. Este „punctul forte" al României, fiind mult mai uşor pentru o firmă să obţină un credit decât în multe alte ţări.

Protejarea investitorilor - locul 46, faţă de 44, anul trecut. În raport s-au analizat criterii precum transparenţa tranzacţiilor unei firme (nota 9, pe o scară de la 0 la 10), nivelul de răspundere al administratorilor (nota 5) sau uşurinţa cu care acţionarii pot acţiona în judecată angajaţii pentru comportament necorespunzător (nota 4).

Plata taxelor - locul 154 (locul 151, anul trecut). Sunt 133 de plăţi anuale pentru o companie, care durează mai mult de nouă zile (222 ore).

Comerţul internaţional - locul 72 (locul 49, anul trecut). Sunt cinci documente obligatorii pentru export, care se face în 12 zile, costurile ridicându-se la 1.075 euro/container. Pe de altă parte, este nevoie de şase documente pentru import, care se face în 13 zile, costurile fiind de 1.082 euro/container.

Executarea clauzelor unui contract comercial - locul 56, faţă de 54, anul trecut. Este nevoie de 512 zile pentru a rezolva o dispută (de la momentul depunerii unei plângeri şi până la plată), procedurile costă aproape 29% din suma datorată şi sunt 31 de paşi care trebuie urmaţi.

Procedura de insolvenţă - locul 97, faţă de 109, cu un an în urmă. Cifrele s-au mai îmbunătăţit, comparativ cu anul trecut, astfel că acum este nevoie, în medie, de 3,3 ani pentru a închide o firmă, costurile se ridică la 11% din valoarea bunurilor companiei, iar creditorii recuperează numai 28,6% din datorii.

În ce ţări este cel mai favorabil mediu de afaceri?

Primele zece poziţii ale clasamentului sunt ocupate de: Singapore (locul 1), Hong Kong, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii, Danemarca, Norvegia, Marea Britanie, Coreea, Islanda şi Irlanda (locul 10).

La nivel de regiune, dintre cele 24 de ţări luate în calcul pentru Europa de Este şi Asia Centrală, România se plasează pe locul 14, fiind depăşită de ţări precum Bulgaria sau Turcia. 

CITEŞTE ŞI: Bucureşti - printre cele mai atractive oraşe unde poţi dezvolta o afacere. Află care sunt liderii clasamentului.


21 October 2011