Fondul Romano-American de Investitii (FRAI), Banca Germana de Investitii si Dezvoltare (DEG) si alti investitori vor infiinta, peste aproximativ doua luni, o companie de credit ipotecar pentru persoanele fizice, a declarat reprezentantul FRAI, Horia Manda.
"Cred ca este momentul propice in piata si suntem pregatiti ca, impreuna cu alti cativa investitori sa infiintam o companie, nu banca, care sa se ocupe exclusiv de tranzactii imobiliare in regim ipotecar cu persoanele fizice", a afirmat Manda.
Vicepresedintele DEG, Andreas Zeisler, a afirmat ca institutia pe care o reprezinta este interesata sa acorde noii companii un imprumut pe termen lung pentru sustinerea activitatii. "Probabil vom acorda firmei un imprumut pentru o perioada mare, de zece ani, in valoare de peste cinci milioane de euro.
De asemenea, vom detine o participatie minoritara la capitalul acesteia", a declarat Andreas Zeisler.
El a precizat ca proiectele DEG pentru Romania mai includ finantarea bancilor locale, cateva operatiuni fiind prevazute sa se concretizeze in curand.
"Discutam cu cinci banci locale posibilitatea acordarii unor imprumuturi pe termen lung si cred ca putem semna acordurile cu doua dintre aceste institutii in a doua jumatate a anului", a spus Zeisler, care nu a dezvaluit numele bancilor implicate.

FRAI este un fond de investitii infiintat in anul 1994 de catre presedintele SUA si Congresul american, pentru a sprijini firmele private in Romania. Fondul a beneficiat de o capitalizare de peste 60 de milioane de dolari din partea Agentiei pentru Dezvoltare a Statelor Unite. Deutsche Investitions und Entwicklungsgesellschaft este una din cele mai mari institutii financiare din Europa, membra a grupului Kreditanstalt für Wiederaufbau - KfW. Anul trecut, DEG a investit in Romania peste 30 de milioane de euro.

Ideea lansarii pe piata romaneasca a unor societati specializate in acordarea de credite ipotecare a prins contur cu precadere in ultimii ani, pe fondul cererii in crestere pentru locuinte si al reticentei manifestate de banci fata de dezvoltarea acestui tip de imprumut. Pentru a acoperi partial cererea de pe piata, Guvernul a infiintat Agentia Nationala pentru Locuinte a carei activitate este profilata si pe acordarea de credite in regim ipotecar. Si atitudinea bancilor s-a schimbat in ultima perioada, acestea introducand in gama de servicii si creditele in valuta sau in lei pentru achizitionarea sau modernizarea de locuinte.
Spre exemplu, BCR a primit din partea BERD mai multe credite destinate sustinerii programului de creditare ipotecara a persoanelor fizice.

Compania Impact pregateste lansarea unui fond ipotecar
Recent, compania de constructii si dezvoltare imobiliara Impact Bucuresti a anuntat ca pregateste lansarea unui fond ipotecar, care va actiona pe piata din Romania, si in acest sens asteapta oferte din partea unor case de avocatura, consultanti financiari si societati de intermediere a valorilor mobiliare romanesti sau straine.
Specialistii vor prezenta un calendar al activitatilor, bugetul estimativ, onorariul aferent si eventualele conditionari.
Intrucat lansarea Fondului este o consecinta a conjugarii know how-ului specific cu capacitatea de a coopera eficient cu autoritatile in domeniu si este dependenta de marimea fondurilor subscrise, plata va avea o parte fixa si una de succes. Fondatorii vizati, din tara si strainatate, sunt de o mare diversitate, precum banci de investitii, banci depozitare/comerciale, fonduri de pensii, fonduri de investitii, fonduri de risc, societati de valori mobiliare, societati de asigurare, constructori, proiectanti, furnizori de utilitati, producatori, distribuitori de materiale de constructii, administratii locale, agentii imobiliare, evaluatori, notari etc.
Fondul va achizitiona creantele ipotecare ale bancilor si va antrena capitalul privat si economiile/participarile viitorilor clienti/beneficiari de credite ipotecare, pe baza carora acestia vor putea renova, achizitiona apartamente vechi sau construi case noi in toate regiunile tarii. Initiatorii Fondului Ipotecar isi propun ca in zece ani sa acopere 10% din piata creditelor ipotecare din Romania, avand ca principala caracteristica flexibilitatea.
Fondul urmeaza sa fie principalul canal de legatura intre piata imobiliara si piata de capital. Specialistii estimeaza valoarea pietei imobiliare din Romania la 30 de miliarde de dolari, la o cerere actuala de locuinte de circa un milion.

Mihaela POPESCU

4 February 2003