Cel putin zece mii de bucuresteni care au cumparat locuinte in prima jumatate a anului 2008, cand preturile locuintelor au atins nivelul maxim, vad cum valoarea acestora scade pe zi ce trece, iar in cele mai multe dintre cazuri nivelul creditului depaseste acum cu mult pretul pe care l-ar putea primi daca ar incerca sa vanda.

Averi topite: cel putin zece mii de bucuresteni au case cu 30% mai ieftine fata de pretul de achizitiePotrivit datelor de la Uniunea Notarilor si de la Cadastru, in primele cinci luni din 2008 au fost semnate in toata tara peste 200000 de tranzactii imobiliare, incluzand aici si afacerile cu terenuri sau cladiri cu alta destinatie.

In acea perioada a inceput sa se rupa firul dintre preturile cerute de proprietari si cat erau bucurestenii dispusi sa plateasca, iar numarul tranzactiilor a inceput sa scada.

Aproximativ 30.000 din acele tranzactii au fost derulate in Bucuresti, unde cel putin jumatate din afaceri sunt derulate cu apartamente.

"Majoritatea tranzactiilor imobiliare din Bucuresti sunt cu apartamente", au spus reprezentantii biroului notarial Barbu Roxana Maria, situat in centrul Capitalei.

Potrivit indicelui ZF, preturile apartamentelor cu trei camere din Bucuresti au scazut cu peste 40% fata de nivelul de la inceputul lunii mai 2008, cand metrul patrat costa in medie 2.070 euro.

Unul dintre cei care au cumparat in acea perioada este Dragos N., 33 de ani, care lucreaza in constructii si a cumparat un apartament cu doua camere langa parcul IOR din estul Capitalei. El a platit 95.000 de euro pentru un apartament cu doua camere si o suprafata de 49 mp, in luna iunie a anului trecut, tocmai cand preturile incepeau sa scada.

 

 

 

Sursa

3 August 2009