Elena Udrea şi Dorin Cocoş au divorţat amiabil, la mijlocul lunii iunie. În urma partajului voluntar, deputatul PDL şi-a mărit considerabil averea. Conform declaraţiei oficiale, fostul ministru al Dezvoltării a primit cinci terenuri în Bucureşti şi unul în Ilfov, trei clădiri şi două autoturisme de lux. De asemenea, Udrea declară că mai deţine aproape 800.000 euro în conturi bancare din România.

30869-udrea.jpg

În urma partajului voluntar cu Dorin Cocoş, deputatul PDL a obţinut trei clădiri, conform declaraţiei de avere: o casă de 169 mp în Pipera, 25% dintr-o clădire cu o suprafaţă de 635 mp în Bucureşti, precum şi o casă cu o suprafaţă de aproape 170 mp, aflată tot în Capitală. De asemenea, Udrea a mai declarat că deţine în proprietate un apartament în Bucureşti, cu o suprafaţă de 60 mp, achiziţionat în urmă cu zece ani.

Tot în urma partajului, Elena Udrea a obţinut şase terenuri, conform declaraţiei de avere:

  • Teren intravilan cu suprafaţa de 4.412 mp, pe care îl deţine integral în Bucureşti
  • Jumătate dintr-un teren de 596 mp, în Capitală
  • Teren de 5.000 mp, deţinut integral, în Bucureşti
  • Teren intravilan cu suprafaţa de 81 mp, deţinut integral, în Capitală
  • Un sfert dintr-un teren de 697 mp (Dorin Cocoş deţine altă pătrime, în timp ce Mariana Cindea deţine o jumătate)
  • Teren intravilan de 116 mp, deţinut integral, în Bucureşti

De asemenea, Elena Udrea a mai declarat şi o un teren de 239 mp, pe şoseaua Pipera-Tunari. Suprafaţa este aferentă unei construcţii de 169 mp, contractată în 2004 şi achitată în rate până în 2010.

La capitolul „bunuri mobile”, Elena Udrea a declarat că deţine bijuterii din aur şi argint în valoare de 50.000 euro, dar şi că a obţinut în urma partajului două autoturisme – un Mercedes din 2005 şi un Fiat 500 din 2012.

  • Din funcţia de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Udrea a obţinut venituri de 6.165 lei
  • Din funcţia de deputat, Elena Udrea a obţinut venituri de peste 48.000 lei

În ceea ce priveşte economiile, deputatul PDL a declarat că deţine aproape 20.000 lei şi peste 440.000 euro în conturi la Banca Transilvania, precum şi peste 1,27 milioane lei şi 60.000 euro în conturi la BRD.

„Decizia de a ne despărţi vine după o analiză îndelingată şi profundă a relaţiei noastre şi a opţiunilor de viitor a fiecăruia dintre noi. Faptul că avem cariere atât de diferite şi, în cazul nostru, chiar incompatibile, unul politica, altul afaceri, ne-a privat de timpul petrecut împreună necesar relaţiei şi a supus căsătoria unor presiuni din exterior care au afectat-o iremediabil. De astăzi, mergem pe drumuri separate, dar păstrăm prietenia şi parteneriatul solid construite în ultimii 15 ani, rămânând în cele mai bune relaţii. Mulţumim familiilor şi prietenilor care n-au fost şi ne sunt alături şi rugăm pe toţi cei care ar putea fi interesaţi de acest subiect să dea dovadă de înţelegere faţă de noi şi să ne respecte intimitatea”, informau Elena Udrea şi Dorin Cocoş, în urmă cu aproape o lună, într-un comunicat de presă.

NU RATA: În zece ani, numărul românilor cu averi de peste 30 milioane dolari va creşte. Află câţi milionari vor trăi în România


2 iulie 2013