AVAS vinde terenuri la jumatate din pretul pietei




Romania Libera - 01.11.2006
 

Omul de afaceri Nicolae Ratiu, fiul fostului politician Ion Ratiu, a cumparat de la AVAS un teren cu o suprafata de aproape 30.000 metri patrati, in zona autostrazii Bucuresti-Pitesti, cu 593.000 de dolari, suma de doua ori mai mica decat valoarea de piata a terenului. "Terenul nu are infrastructura necesara, respectiv accesul la gaze naturale, energie electrica sau apa, pe care le vom asigura noi. Este normal sa fie o diferenta de pret intre suprafetele cu infrastructura si cele fara aceste facilitati", a declarat Nicolae Ratiu. Omul de afaceri a platit un pret de aproape 20 de dolari pe metrul patrat, fara TVA, pentru terenul cumparat.

Terenurile din zona km 23 al autostrazii Bucuresti-Pitesti, locatia achizitiei lui Ratiu, costa, in functie de utilitati si pozitionare fata de drumul de acces, intre 30 si 40 de euro pe metrul patrat, echivalentul a 38-50 dolari/mp, potrivit datelor companiei imobiliare Eurisko. Astfel, terenul cumparat de Ratiu, cu o suprafata de 29.800 mp, ar valora intre 1,13 milioane dolari si 1,5 milioane dolari. La o posibila revanzare, omul de afaceri ar putea obtine un profit de aproape un milion de dolari.

In zona autostrazii Bucuresti-Pitesti, Ratiu detine terenuri cu o suprafata totala de 160-170 de hectare si a renuntat, anul trecut, la cateva zeci de hectare vandute firmelor ProLogis si Rynart, pentru mai mult de 15 milioane euro.

Proprietatile din zona autostrazii Bucuresti-Pitesti sunt destinate dezvoltarii de spatii industriale si de logistica. Ratiu intentioneaza sa construiasca astfel de spatii si, eventual, sa vanda o parte dintre terenuri.


Romania Libera
 

1 November 2006