AVAS, agentie imobiliara




Curierul National - 06.07.2006
 

Autoritatea pentru privatizare va vinde terenurile apartinand unor firme aflate in executare silita pentru recuperarea datoriilor neachitate la buget si fata de furnizori

Terenurile sunt considerate de expertii imobiliari ca fiind extrem de atractive pentru investitii in proiecte industriale sau rezidentiale

Activele sunt desfasurate pe suprafete de pana la 40.000 mp, iar preturile de pornire pentru licitatii sunt sub media preturilor din piata

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va vinde terenurile apartinand unor firme aflate in executare silita si care sunt partial ocupate de cladiri si utilaje, informeaza Autoritatea pentru privatizare. Terenurile sunt considerate de expertii imobiliari ca fiind extrem de atractive pentru investitii in proiecte industriale sau rezidentiale.

Activele vor fi vandute pentru recuperarea datoriilor neachitate la buget si fata de furnizori ale celor aproape 70.000 de debitori. Pe lista companiilor ale caror active vor fi scoase la licitatie au fost incluse intr-o prima etapa Baneasa Bucuresti, IMSA Bucuresti, GES Scaieni, Fortus Iasi, Malpan si Pobac Bacau, cu active desfasurate pe o suprafata de pana la 40.000 mp.

Procedurile de vanzare pentru aceste societati vor incepe saptamana viitoare, iar pretul de pornire pentru fiecare activ a fost stabilit de un evaluator independent.

"Aceste proprietati sunt atractive pentru companiile care desfasoara activitati industriale sau de depozitare deoarece ele sunt situate in zone preponderent industriale si au ca active un numar important de constructii cu destinatii industriale", ne-a declarat Alexandru Nitescu, director al Departamentului Investitii al Companiei imobiliare Regatta.

Preturi mai mici decat media pietei

Astfel, pentru o hala cu suprafata construita de 1.420 metri patrati si un teren de 2.692 metri patrati, aflate in proprietatea firmei Baneasa Bucuresti, AVAS a stabilit un pret de pornire total de 1,32 milioane dolari, ceea ce inseamna ca fiecare metru patrat in aceasta zona va fi vandut cu un pret de pornire de 250 de euro/mp, in conditiile in care pretul mediu al pietei este de cam 300 de euro/mp. La acestea se adauga o alta hala de 2.475 metri patrati cu un teren aferent de 7.117 metri patrati dintr-un cartier rezidential din comuna Voluntari, cu un pret de pornire de 2,81 milioane dolari, si un teren de 5.320 metri patrati in aceeasi localitate, cu un pret de pornire de 961.000 dolari.
Din patrimoniul firmei IMSA Bucuresti va fi vandut un spatiu dintr-un imobil, in suprafata utila de 586 metri patrati, pretul de pornire fiind stabilit la 884.900 dolari. "Ofertele celor doua companii din Capitala sunt atractive, avand in vedere ca, in comuna Voluntari, terenurile sunt vandute cu cel putin 100 euro/metru patrat, iar in zona in care se afla activele IMSA, metrul patrat de teren costa minimum 300 euro", a declarat directorul general al Agentiei imobiliare Intermedias, Ion Radu Zilisteanu, informeaza Mediafax.

Citeste articolul integral in Curierul National


Adelina Vlad
Curierul National
 

6 July 2006