Consorţiul Vinci (Franţa) - Aktor (Grecia) a câştigat licitaţia pentru concesionarea tronsonului de autostradă Comarnic - Braşov, valoarea contractului fiind de 1,5 miliarde euro. Aceasta va fi cea mai scumpă lucrare de infrastructură din România.

Autostrada Comarnic - Braşov - gata peste patru aniMinistrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anunțat că Vinci - Aktor se va ocupa de proiectarea, construcţia şi administrarea tronsonului de autostradă Comarnic - Braşov, care a fost concesionat pentru o perioadă de 30 de ani.

Lucrările vor începe în februarie 2010 și vor dura patru ani.

În licitație s-au înscris inițial 12 de ofertanți, în final duelându-se în oferte consorţiile Vinci (Franţa) - Aktor (Grecia), Bilfinger Berger (Germania) - Porr (Austria) şi Strabag (Austria).

Tronsonul de autostradă va avea  58 de kilometri. Potrivit contractului, pe fiecare kilometru de autostradă construită se va cheltui  21,18 milioane de euro.

Aceasta va include poduri, pasaje, viaducte precum și spații de servicii, fiind proiectată pentru viteze între 80 și 120 kilometri pe oră.

Pentru folosirea autostrăzii  se va percepe o taxă, valoarea  fiind  calculată după formula 1,75 euro pe suta de kilometri. 

14 May 2009