Autostrada Transilvania este unul dintre cele mai importante, dar şi controversate proiecte de infrastructură din România. În cei opt ani de când a început construcţia, au fost nenumărate oprelişti şi depăşiri de termen, din cauza neînţelegerilor cu guvernele care s-au succedat. Istoria se repetă: actualul ministru al Transporturilor anunţă că va încerca să facă rost de bani pentru continuarea lucrărilor, dar doar după alegeri.

25100-bechtel.jpgSingurul motiv pentru care lucrările la autostrada Transilvania nu s-au oprit încă este faptul că vechiul guvern a reuşit să plătească o parte din onorariul datorat. Este vorba de 98 milioane lei, din totalul de 240 milioane lei. Acum este de datoria noului guvern să acopere restul sumei, misiune care se dovedeşte a fi mult prea dificilă pentru a fi rezolvată înainte de alegeri.

Cât reuşim să asigurăm finanţarea, compania lucrează. Asta e problema, asigurarea finanţării. Dacă întârziem termenele de plată, nicio estimare nu mai e realistă. După ce le dau diferenţa de bani, după aceea pot să-i chem din nou la discuţii, să văd cum stau ei cu termenele de realizare. Trebuie să am această discuţie cu primul-ministru, miercurea viitoare, după alegeri. Oricât de creativ aş fi, nu pot să inventez bani ", a spus Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor.

Proiectul Autostrada Transilvania este unul cu vechime. Lucrările au început în 2004, iar contractul avea o valoare estimată de 2,2 miliarde euro. Compania americană Becthel s-a obligat atunci să construiască un traseu de 415 kilometri. După opt ani de la lansarea proiectului, au fost finalizaţi doar 52 kilometri.

CITEȘTE ȘI: Guvernul Ponta taie banii pentru drumuri şi alte programe de dezvoltare a localităţilor. Erau numai proiecte dubioase, spune premierul

 

 

5 June 2012