Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat un preţ incorect pentru oferta obligatorie de preluare a acţiunilor companiei Prodplast Bucureşti de către firmele controlate de omul de afaceri Florin Pogonaru, potrivit Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capital. Autoritatea nu şi-ar fi respectat nici măcar propriile ordonanţe anterioare.

19675-623a5a6b8b294aa9c6edaec257d99fd1_1651.jpgAsociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) „îşi exprimă consternarea" faţă de decizia Comisiei Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), prin care a aprobat oferta publică de preluare obligatorie a Prodplast Bucureşti (PPL) la un preţ de 1,27 ron/acţiune. AIPC consideră că acest preţ a fost incorect stabilit, chiar dacă PPL se tranzacţionează acum cu 1,242 lei / acţiune, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

CNVM a aprobat oferta de pleluare de către Central European Financial Services, ECDL România şi Floreasca Development 59,89% din PPL în schimbul sumei de 13 milioane lei (peste 3 mil. euro). La Prodplast Bucureşti (PPL) mai sunt acţionare Nord SA (cu 27%), de asemeni controlată de Pogonaru şi compania offshor Avaliser Trading (9,46%), care acţionează concertat cu omul de afaceri.

Noul protest al AIPC continuă lungul război pe care îl poartă cu omul de afaceri Florin Pogonaru, pe care îl acuză de intenţia de a prelua acţiunile Prodplast la un preţ incorect. Acum AIPC acuză şi Autoritatea pieţei de complicitate cu Pogonaru.

Scandalul Prodplast s-a aprins cu şi mai multă forţă atunci când firmele controlate de Florin Pogonaru au continuat să cumpere acţiuni PPL din piaţă, ajungând la o porporţie de 40%, deşi legea şi CNVM le obliga să deruleze o ofertă publică de preluare la un preţ stabilit prin evaluarea activelor.

În fapt, AIPC acuză CNVM că „nu a mai ţinut cont nici măcar de propriile ordonanţe de acum câteva luni (...) prin care se impunea stabilirea preţului printr-un raport de evaluare", potrivit unui comunicat al Asociaţiei.

„Firmele controlate de dl. Pogonaru au continuat să cumpere acţiuni din piaţă, declarând o nouă situaţie de concertare cu aceste acţiuni nou cumpărate", astfel încât preţul nou de cumpărare (rezultat dintr-o nouă medie, mai mică „să fie considerat şi preţ de derulare a ofertei publice de preluare obligatorie".

„Reamintim că... CNVM a tolerat alte ilegalităţi ale aceluiaşi grup de firme în cazul divizării S.C. Prodplast SA şi listării S.C. Prodplast Imobiliare S.A.", mai spune AIPC.

În 2008 Prodplast s-a divizat, reultând Prodplast Imobiliare care a preluat activele imobiliare ale companiei iniţiale, mai precis terenurile situate în Bucureşti, în apropierea pieţei Obor. Prodplast Imobiliare ar fi trebuit listată încă de la început pe o piaţă reglementată, conform proiectului de divizare, dar a fost listată doar pe un segment de piaţă nereglemntat de la bursa Sibex din Sibiu.

Nici oficialii CNVM şi nici Florin Pogonaru nu au pututu fi contactaţi. Cu ocazia altor proteste ale AIPC, Florin Pogonaru se justifica public spunând că mai relevant decât valoarea activelor este un preţ de piaţă care de mai bine de un an variază într-o anumită bandă de 1,2 -1,4 lei", pentru că evaluarea activelor a fost făcută într-o perioadă de boom economic şi de aceea nu ar mai fi relevantă.


Sursa

12 July 2011