Constructorii şi producătorii austrieci de materiale de construcţii au o prezenţă importantă pe piaţa locală, printre cele mai cunoscute nume numărându-se Strabag, Alpine, Wienerberger, Baumit sau Lasselsberger.

27716-autostrada-sm.jpgStrabag, cu afaceri de circa 206 milioane de euro anul trecut, construieşte cea mai înaltă clădire din ţară, Sky Tower din Bucureşti, dar lucrează şi la proiecte de autostrăzi, precum Deva-Orăştie. De asemenea, compania austriacă Alpine, cu afaceri de peste 100 de milioane de euro pe piaţa locală anul trecut, a lucrat la proiectul de birouri Petrom City iar în prezent se ocupă, printre altele, de construcţia unui lot din autostrada Nădlac-Arad, precum şi de modernizarea căii ferate Sighişoara-Aţel.

Austriecii sunt prezenţi pe piaţa locală şi pe segmentul de materiale de construcţii, ocupând poziţii fruntaşe în producţia de cărămizi, plăci ceramice sau adezivi. Wienerbeger, spre exemplu, cu trei fabrici în România, a avut afaceri de circa aproape 28 de milioane de euro în 2011, fiind cel mai mare producător de cărămizi de pe piaţa locală. Pe de altă parte, Lasselsberger, care activează pe segmentul de plăci ceramice, a avut vânzări de 42 de milioane de euro anul trecut, în timp ce producătorul de adezivi austriac Baumit a înregistrat un business de peste 29 de milioane de euro.

Printre cele mai cunoscute nume de companii austriece ce activează pe piaţa locală a construcţiilor se numără Alpine, Strabag, Wienerberger, Baumit şi Lasselsberger.

 

Sursa

26 October 2012