Auditul energetic al clădirilor, între 1 şi 4 euro/mp
Adevarul - 14.02.2006
 

Conform unei legi promovate la sfârşitul anului trecut, toate clădirile din România vor trebui să aibă un certificat de performanţă energetică. Deşi legea intră în vigoare la 1 ianuarie 2007, certificatul de performanţă energetică a clădirii nu va fi obligatoriu decât în 2009, pentru construcţiile noi, locuinţele care intră pe piaţa imobiliară şi pentru cele asigurate.


Legea transpune o directivă relativ nouă şi în Europa, din 2002, scopul ei declarat fiind creşterea performanţelor energetice ale imobilelor. Aplicarea legii - după ce Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va fi terminat de elaborat Normele metodologice - va crea o nouă piaţă, cea a auditului energetic al clădirilor, cu auditori autorizaţi şi cu oameni care vor cumpăra - fie că vor sau nu - certificate privind eficienţa energetică.

Horia Petran, membru al Asociaţiei Auditorilor Energetici şi cercetător la INCERC (Departamentul de Instalaţii şi Utilizarea Eficientă a Energiei în Construcţii), spune că, în acest moment, costul unui audit energetic se situează între 1 şi 4 euro/metru pătrat. Preţul va fi însă stabilit ulterior pe piaţă, funcţie de răspunsul acesteia la noile cerinţe. O lege pentru performanţa energetică a clădirilor a mai fost promovată la noi în 2000, dar ulterior s-a abandonat.

Dacă iniţial certificatul de performanţă energetică privea numai sistemul de încălzire şi furnizarea apei calde, legea cea nouă include şi auditul sistemului de iluminat, al energiei electrice, sistemelor de climatizare şi, eventual, al emisiilor de dioxid de carbon. Horia Petran spune că legea va contribui la "educarea energetică a populaţiei", iar certificatul va conta în stabilirea preţului plătit pentru un imobil. Conform cercetătorilor de la INCERC, deşi încă nu e stabilită forma finală a Certificatului, acesta trebuie să fie simplu şi sugestiv - în genul clasificării energetice care se aplică la frigidere (clasa A, cel mai performant, F, cel mai puţin economic), dar să nu omită valorile utile. Anul trecut, statul a sprijinit reabilitarea termică a locuinţelor subvenţionând 25% din costul expertizei şi proiectării, restul fiind suportat de asociaţia de locatari. Programul n-a fost popular: numai 25 de clădiri au beneficiat de acest program de subvenţionare.

articol integral in Adevarul

Delia Budurca
Adevarul
 

14 February 2006