Tărâm al ortodoxiei, Grecia este locul în care Paştele cunoaşte una din cele mai pure manifestări, în care ritualuri străvechi urmează firesc, pas cu pas, cursul tradiţiei, recreând în fiecare an, bucuria şi emoţia Învierii.

16521-6304_1236423230_76586.jpgAici este o atmosferă de mare sărbătoare focuri de artificii, arome  îmbietoare de tsoureki (pâine tradiţională grecească), magiritsa (supă tradiţională grecească) şi miei învârtiţi la proţap. V-am făcut poftă de o vacanţă în Grecia? Dacă da analizaţi ofertele de mai jos, dacă nu vă propunem şi alte destinaţii de vacanţă.

„Am creat pachete pentru Paralia Katerini, cu preţuri de la 199 Euro/pers. pentru transport cu autocarul, patru nopţi cazare cu mic dejun la Vila Golden Beach, tur panoramic al oraşului Salonic, asistenţa turistică. În cadrul acestui sejur turiştii vor vizita complexul monahal Meteora - al doilea centru religios al Greciei (după Muntele Athos) şi obiectiv turistic de renume mondial" explică Cosmina Vladu, director Prestige Tours.

 

Insula Creta

Pe tărâmul unde Anthony Quin l-a interpretat pe Zorba Grecul, simţi căldura Paştelui „de acasă" învăluită în farmecul obiceiurilor locale, într-o atmosferă de mare sărbătoare scăldata în mii de glasuri rostind "Christos Anesti". Şase nopţi cazare cu mic dejun la hotel de trei stele în Creta, Hersonissos în perioada 22 - 28 aprilie costă de la 359 Euro/pers. În preţ sunt incluse şi transportul cu avionul, transferurile şi asistenţa turistică. Tariful include reducerea early booking de 5% valabilă pentru rezervări confirmate până la data de 15 aprilie! Taxa de aeroport este de la 95 Euro/pers.

Insula Rhodos

„Un sejur în Rhodos costă de la 372 Euro/pers. pentru transport cu avionul, transferuri, şase nopţi de cazare la hotel de trei stele, asistenţă turistică. Tariful include reducerea early booking de 15% valabilă pentru rezervări confirmate numai până la data de 28 februarie! Taxa de aeroport este de 95 Euro/pers." afirmă Mădălina Popa, outgoing manager Prompt Service Travel.

Israel

În fiecare an, la Ierusalim, la biserica Sfântului Mormânt, are loc miracolul Sfintei Lumini, când flacăra sacră se aprinde singură.

„În perioada 20-26 aprilie 2011, le propunem turiştilor un pelerinaj în Israel cu itinerariul Haifa - Cana - Tiberias - Nazareth - Capernaum - Hozeva - Ierusalim - Tel Aviv - Ein Karem. Pachetul costă de la 740 Euro/pers. pentru transport cu avionul, şase nopţi cazare cu demipensiune la hoteluri 3*/4*, după cum urmează: nopţi Tiberias, două nopţi în Bethleem, două nopţi Ierusalim, transport cu autocarul modern pentru realizarea programului, intrări la obiectivele precizate în program ghid local, însoţitor român de grup. Taxa de aeroport este de 145 Euro/pers" mai spune Cosmina Vladu, director Prestige Tours.

23 aprilie este Ziua mult aşteptată! Turiştii participă la ceremonia venirii Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt. După terminarea vecerniei, patriarhul înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, iar apoi se dezbracă de veşmintele arhiereşti, rămânând doar în stihar. Este controlat riguros de către poliţiştii evrei ca nu cumva să deţină vreo sursă de foc, brichetă, chibrit şi apoi intră în Sfântului Mormânt.

Mormântul este presărat cu vată pe care se lasă de la sine o umezeală, ca un fel de rouă. Patriarhul, sub supravegherea musulmanului, se aşează în genunchi şi se roagă lui Dumnezeu să trimită din Cer Lumina. Sfânta Lumină vine sub forme diferite în fiecare an: raze, fulgere, spirală, ploaie de lumină.

Bulgaria

„Pentru Paşte le propunem turiştilor staţiunea Albena din Bulgaria cu preţuri de la 29 euro/pers/zi cu all inclusive la Hotel Dobrudja de trei stele. Condiţia este ca aceştia să se cazeze minimum trei nopţi. Cei 5 km de plajă unică, se îmbină de minune cu natura şi infrastructura într-un resort care satisface pofta de spa. Turiştii vor găsi 43 de complexuri hoteliere de la 2 la 4 stele, nenumărate baruri, pub-uri, restaurante, piscine acoperite şi în aer liber, săli de sport, stadioane de fotbal, centre de echitaţie care le oferă ocazia de a se relaxa. În aprilie temperatura aerului variază între 15 şi 19 °C, dar se pot înregistra şi temperaturi mai mari" ne-a declarat Cristian Pandel, manager Christian Tour.

Cei mici au la dispoziţie un parc de distracţii, discoteci special amenajate pentru ei, mini-trenuri, trambuline gonflabile, pot face carting pe apă.

„Românii preferă pentru Paşte staţiunile din Bulgaria situate aproape de graniţă: Balchik, Sf. Constantin şi Elena, Golden Sands. Tarifele pornesc de la 54 euro/persoană pentru un pachet de două nopţi în regim all Inclusive la un hotel de 4* în staţiunea Golden Sands. Mizăm pe atingerea targetului de vânzări până pe 24 aprilie din două motive legate de obiceiul de consum al turiştilor români: cei mai mulţi obişnuiesc să îşi cumpere vacanţa cu cel mult o lună înainte şi aşteaptă Târgul de Turism din martie pentru eventuale reduceri" conchide Marius Meruţă, cooordonator PR Transilvania Travel.



19 februarie 2011