În mai puțin de două săptămâni, patru români vor încerca să înfrunte capriciile naturii într-o cursă limită: vor vâsli peste Atlantic, fiind primii români care îndrăznesc acest lucru. Știați că mai mulți oameni au ajuns în spațiu sau au urcat Everestul decât cei ce au reușit să vâslească peste Atlantic? Echipa Atlantic 4 vrea astfel să ducă steagul românesc într-o zonă în care nu a ajuns nicio altă echipă din sud-estul Europei, depășind astfel recorduri personale și internaționale, construind de la zero un proiect care ar trebui să stea drept reper atât pentru viața de zi cu zi a oamenilor de rând, cât și pentru bunul mers al oricărei companii.

Valori precum autodepășirea, spiritul de echipă, disciplina, organizarea, pregătirea, toate condimentate cu emoții puternice, sunt cu siguranță fundamentul bunului mers în orice domeniu. La toate acestea se adaugă o motivație umanitară: echipa Atlantic4 vrea să strângă fondurile necesare pentru ridicarea unui campus socio-medical la Adunații Copăceni.

Întreaga echipă a fost alături de Răzvan Muntean, în emisiunea ZAI la o Cafea, chiar cu câteva zile înainte să plece la ultimele pregătiri pentru competiție.

41822-img_7354ro.jpg

Talisker Whisky Atlantic Challenge este o competiție prestigioasă, care a debutat în 1997 și adună echipe din toată lumea într-o cursă dramatică în care forța omului se măsoară cu cea a naturii. Competiția constă în traversarea Oceanului Atlantic pe distanța dintre La Gomera (Insulele Canare) și Antigua cu o barcă cu vâsle. De la startul din decembrie 2017, timp de aproximativ 60 de zile, cei patru membrii ai primei echipe românești participante la această competiție își vor uni puterile pentru a vâsli cei 5.000 de kilometri din Oceanul Atlantic. Recordul de traversare până în prezent este de 37 de zile, media de traversare 60 de zile și cea mai lungă cursă a durat 120 de zile. Acest lucru face din ea cu adevărat cea mai dură cursă de canotaj din lume. Talisker Whisky Atlantic Challenge adună echipe din toată lumea într-o cursă de strângere de fonduri pentru mediu, sănătate, copii defavorizați sau dezastre naturale.

  

SĂ ÎI CUNOAȘTEM PE CEI PATRU TEMERARI

41814-echipa.jpgVasile Oșean (căpitanul echipei): „Sunt căsătorit, am doi copii. Sunt medic, lucrez la MedySportline, clinică pe care o și dețin. Pasiunea mea a fost întotdeauna sportul, dar până acum am fost omul din umbră în echipele de performanță. Am lucrat cu sportivi care au adus medalii în Romania în mod constant – atletism, canotaj, tenis, kickboxing, iar acum iau taurul de coarne și intru în fața scenei, la vâsle, pentru a-mi realiza visul de a traversa Atlanticul” 

Ionuț Olteanu: „Am 23 de ani, de patru ani sunt în București și lucrez ca fizioterapeut-maseur la clinica de recuperare medicală MedySportline. Iubesc foarte mult sportul, chiar dacă nu sunt un sportiv de performanță. Pentru mine, proiectul acesta este o oportunitate să mă redescopăr în lumea sportului”

Marius Alexe: „Sunt căsătorit, am doi copii. În ultimii 16 ani m-am delectat în mediul corporatist. Poate că acest proiect o să aducă o schimbare în acest sens."

Andrei Roșu: „Am 42 de ani, sunt cel mai bătrân din echipă. Am doi copii, sunt blogger, vorbitor inspirațional, donator de sânge voluntar, îndeplinesc multe roluri în fiecare zi. Sunt sportiv amator de anduranță - în 2010 am început cu alergarea, triatloanele, ultratrialtoanele, iar de doi ani mă pasionează vâslitul”

 

CUM A ÎNCEPUT TOTUL

Andrei Roșu: „În 2011, după ce am alergat Maratonul Everestului, m-am întânit cu niște britanici care au coborât de pe vârf și i-am întrebat cum s-au antrenat. Unul dintre ei a spus că, printre altele, a traversat oceanul Atlantic vâslind. Nu l-am crezut inițial, dar apoi am văzut că există o cursă oficială. Pe atunci nu mă interesa acest lucru, nu aveam permis de navigație, nu știam să înot, mă pasiona alergarea și nu aveam loc de altceva, dar cu siguranță s-a plantat o sămânță atunci. Apoi, în 2013 am suferit o accidentare și mi s-a blocat șoldul. Mai mulți medici mi-au spus să mă las de sport, dar eu simțeam că pot continua. Apoi am ajuns la Vasile Oșean, care a avut o abordare cu totul diferită, care chiar mi s-a părut ciudată la început, dar m-a reparat și apoi am ținut legătura, îi ceream sfatul pentru diverse concursuri care mă provocau la limită. Apoi am ajuns la un concurs (n.r. Arch to Arc) la care este obligatorie o echipă de sprijin. Eu nu puteam să vin cu zece oameni după mine, din rațiuni de buget. A trebuit să găsesc un singur om care să fie și medic, să știe și nutriție, să știe și navigație. Deci Vasi. La finalul acestui concurs, când ne întorceam din Franța, i-am propus să travesăm Atlanticul vâslind”

Vasile Oșean: „Ne întorceam din Franța, eram în avion. Eram în euforia faptului că se termină un lucru important și sufeream de dorința de a vorbi non stop și de a pune noi planuri la punct. Andrei m-a întrebat ce părere am: să traversăm Atlanticul? Din prima, am zis da! Apoi am zis că am acasă o soție, copii, părinți, cărora trebuie să le cer părerea. Soția mea nu mi-a zis nu, așa că l-am sunat pe Andrei și i-am zis că da, mergem mai departe. Apoi i-am zis și mamei, care nu a mai vorbit cu mine o lună :) , dar acum am și susținerea părinților. Au încercat să mă convingă să nu mă înham la așa ceva, că sunt om serios, matur, ce îmi lipsește? Nimic nu îmi lipsește, dar vreau mai mult”

Andrei Roșu: „Soția mea se gândește cu groază mereu nu la proiectul în desfășurare, ci la ce o să fac după ce se termină acesta, pentru că este mereu ceva și mai palpitant. Dar ea mă susține, așa că după ce Vasi a zis că participă, am început discuțiile cu posibilii sponsori. Nu puteam susține din fonduri personale un astfel de proiect. Avem un partener principal care a zis DA de la început: Kaufland. Organizatorii își doresc foarte mult să nu existe victime în această cursă. De zeci de ani nu au existat victime în concurs, ci doar în traversările individuale, care nu sunt reglementate. Au început să vină formulare de completat și liste cu lucruri obligatorii, care puse cap la cap, nu avem loc să le întindem într-o cameră. Sunt cursuri obligatori de radio, de prim ajutor, de navigație etc. Totodata există două tipuri de buget: bugetul minim suficient pentru a putea începe cursa și bugetul fără limită. Cu cât plătești mai mult, cu atât ai mai multe șanse să termini cursa. De exemplu, poți avea un singur pilot automat și să speri să termini cu el, dar ți se poate strica după prima zi (ni s-a întâmplat pe Marea Neagră). Dacă ai trei de rezervă, îți crești șansele. Apoi am căutat o misiune. Un scop pentru care să participăm. Am convenit, împreună cu Kaufland, să susținem dezvoltarea unui campus socio-medial la Copăceni, un proiect ambțios, care va schimba viața copiilor cu boli limitatoare de viață. Când susții un proiect social, ai un motor în plus. În barcă te dor mușchii, ți se face rău, te întrebi ce cauți tu acolo când familia ta e acasă, dar nu renunți când știi că de tine depind oameni legați poate la aparate. Oricine poate dona pentru această cauză, fie printr-un SMS la 8844 cu cuvântul OPTIMISM prin care 2 euro  merg către cauza respectivă, fie pe site-ul www.Atlantic4.ro, la secțiunea specială pentru donații. După mulți pași, au apărut ceilalți doi colegi ai noștri, în urma unui concurs”

 

DESPRE COMPLETAREA ECHIPEI

41817-ii.jpg

Ionuț Olteanu: „Eu am aflat chiar de la Vasile Oșean, șeful meu. Eram la muncă și după ce am terminat terapia, îl văd pe Vasi povestind despre proiect. Fără să vreau, mi-am ciulit urechile, am prins câte ceva și m-am făcut că mai am treabă pe acolo până am ajuns la firul care a declanșat acel ceva din mine care să spună gata, e de tine. Am și fost copilul care dădea emoții familiei. Așa sunt eu, dacă știu că e o aventură a doua zi, în noaptea dinainte nu dormeam. Am intrat pe site, am văzut despre ce e vorba, m-am înscris imediat și după au început să ruleze în mintea mea întrebările. Nici măcar nu i-am zis lui Vasi înainte! La o săptămână-două, am fost chemat pentru probe psihologice, analize, probe de efort fizic, iar apoi, peste o lună am aflat chiar de la Vasi că sunt între semifinaliști. Mă așteptam să mă dea afară. Apoi mi-am anunțat prietena, m-a susținut, apoi mai târziu și familia, m-au susținut și ei. La încă o lună primesc un mail să ne pregătim pentru următoarea selecție. Am zis că ne duc la munte, să ne pună noaptea să găsim indicii, să ne urcăm prin brazi și m-am pregătit. Am făcut rost de echipament de munte. Am ajuns la Piața Victoriei, ne-am cunoscut între noi, apoi... surpriză: am ajuns în Deltă. Ne-am repezit toți la bidoanele de apă. Vasi zice: câte 2 bidoane de 5 litri de fiecare pentru 4 zile. Mâncarea era la fel de prețioasă: trebuia să săpăm după ea, erau 10 pachete pe o plajă de o mie de metri. În cele două ore de pauză, nu stăteam. Am făcut curat pe plajă, am adunat lemne, sticle și am făcut un foc de tabără. Când s-a stins focul, am văzut jar întins, mă gândeam că facem un grătar. Mă uitam la Andrei cum întinde o cărare de 10 m de jar, credeam că vrea să îl stingă mai repede, dar nu a fost așa. Au zis să mergem pe jar! Eu am fost reticent, a fost singurul lucru pe care nu am crezut că pot să îl fac, dar am spus că dacă văd pe altcineva în fața mea că merge, merg și eu. A trecut unul, am urmat instrucțiunile - să mergi cu ochii închiși și cu pași mici. La ultimii cărbuni mi-am cam ars tălpile”

Andrei Roșu: „Temerea noastră a fost că nu o să se înscrie nimeni, sau că vor fi foarte mulți. Au fost 240 de candidați, dintre care peste 30 de femei, impresionant pentru România, care nu are experiență în sportul de anduranță. Am colaborat cu o firmă de training foarte mare din România, pentru că nouă ne-ar fi fost foarte greu să ne dăm seama ce candidat este cel mai potrivit. Lista s-a redus inițial la 20 de candidați, criteriul principal fiind motivația. Experiență aveau mulți, dar ne-am dorit mult ca motivația să fie una pozitivă, nu ca să se lase de fumat sau să scape de acasă. Apoi au urmat foarte multe teste psihologice, de echhipă, cei care lucrează în corporații sunt obișnuiți cu astfel de teste. În final au rămas 10 candidați cu care am plecat în Deltă timp de 4 zile, unde au fost supuși la probe de foc, nu au dormit aproape deloc, pentru că adevărata personalitate a omului iese la iveală când este foarte obosit”

Marius Alexe: „Am aflat de la știri că Andrei Roșu și dr. Oșean caută coechipieri. Având background de sportiv amator și ducând o viață activă în afara corporației, știi dacă este despre tine sau nu un astfel de proiect. Am aplicat instantaneu, am completat formularul de înscriere, nu am spus acasă, nu am cerut părerea soției decât după ce mi s-a răspuns. Suna foarte bine, arăta foarte bine și părea prea frumos să fie adevărat. După răspuns, soția mi-a zis că e de acord, așa că am pornit. Am crezut că o să mergem la munte undeva, deși ne imaginam că trebuie să existe o probă de înot. Aveam toți bagaje foarte mari, cu haine groase, bocanci, dar ne-am trezit în Deltă. Am plecat la două dimineața din Piața Victoriei, nu ne-au lăsat să dormim în autocar. Dimineața am ajuns în Sulina, am urcat pe o barcă, am mai călătorit două ore pe canale, până am ajuns la locul faptei. Locația era una foarte frumoasă până apăreau țânțarii. Era august, era foarte cald și noi aveam toți hainele de munte. Am ridicat tabăra împreună, după care au început proble. Ne-au explicat că în timpul traversării vom avea program de 2 ore de activitate, 2 ore de repaos, așa că vom face la fel și atunci. După ce am ridicat tabăra, am vâslit 5 ore pe zi. Noaptea am sortat boabe într-un lighean destul de mare care conținea fasole, năut, orez brun și alb și linte. Eram obosiți, milioane de țânțari erau pe noi, erau niște urechelnițe incredibil de mari, dar Ionuț avea o atitudine de genul: eu sunt obișnuit să fac asta și atunci am aflat cât de compatibili suntem în echipă. Cu siguranță scopul era să scoată la iveală acea persoană pe care poți să o aduci în lumină doar când împingi limitele până la maximum. Vâslitul era proba mea preferată, mi-am dorit să fac canotaj sau măcar caiac canoe.”

  

DESPRE IMPORTANȚA ECHIPEI

41812-img_7540.jpg

Vasile Oșean: „O echipă de patru trebuie să se completeze, dar în același timp să fie compatibili. Traversarea vine cu provocări serioase pe mai multe planuri. Pe de o parte logistic: să ai barca, echipamentul, totul necesar pentru a traversa. Apoi trebuie să ai patru membri care să poată să stea în același loc fără să se mănânce unul pe celălalt, minimum 2 luni de zile. Participanți care individual să aibă rezistență la stres și oboseală. Unii și-l educă, alții îl au natural din cei 7 ani de acasă și vârsta fragedă a adolescenței când se formează caracterul. Ionuț are toleranța asta la muncă, la greu. Era important ca fiecare dintre noi să poată îndeplini un rol în barcă. Unul e mai bun pe forță, altul pe tehnică, altul pe organizare teoretică, altul ajută membrii echipei să aplaneze conflicte. Fiecare dintre noi poate să își exercite rolul respectiv din barcă, fără de care nu am putea continua. La cum văd echipa, eu sunt sigur că vom trece Atlanticul. Singurul lucru care ne-ar putea opri este o situație care nu depinde de noi, precum capriciile naturii sau niște defecțiuni tehnice iremediabile, altfel noi putem să mergem până la capăt. O medie a traversării, într-un scenariu mai vechi, ar fi de 60 de zile. Un scenariu optimist era 45 de zile. Pesimist – peste 90 de zile. În ultimul timp, după ce ne-am închegat mai bine ca echipă, eu cred că putem obține un timp mai bun. Discutăm despre un traseu care în mod normal ar trebui să fie o semilună, dar cum în ultimii ani sunt schimbări majore la nivel de meteo, este imprevizibil și pe ocean cum vor fi curenții.  Am cunștințe comandanți de vase care îmi spuneau că Oceanul Atlantic s-a schimbat mult în ultimul timp, că zone unde știau că este cald, era rece și invers”

Andrei Roșu: „Îți iei de la start tot ce ai nevoie. Îți produci apă – desalinizator, rezerve, apoi hrana – avem mai mult bagaj decât cântărește barca. Cred că plecăm cu 2 tone, iar de la aceast[ greutate barca va mai avea doar 30 de cm peste nivelul mării. Apoi ai sute de kg de mâncare uscată pe care o rehidratezi. E o mâncare nu tocmai apetisantă, dar orice ai mânca 2 luni în continuu, tot ți s-ar acri”

 

DESPRE PREGĂTIRE

41818-img_7201.jpgMarius Alexe: „Am traversat Marea Neagră ca antrenament, simulând în detaliu cam tot ce se poate întâmpla pe Atlantic. Am umplut barca până la refuz. Am luat cu noi la bord 300 litri de apă. Mâncare de asemenea. Toaleta a fost o găleată, pe post de duș am avut un bidon găurit. Desalinizatorul consumă foarte mult curent electric, care e produs de panouri solare, care alimentează doi acumulatori din care se alimentează toate sistemene de întreținere a vieții, de navigație, cârma, etc. Pe Atlantic orice intervenție din afară atrage cu sine descalificarea. Inițial, Marea Neagră trebuia traversată până la Istanbul, deci vreo 5 zile. Am ieșit direct în furtună în condițiile în care am fost cu toții foarte obosiți, pentru că veneam direct de la job. Nu am beneficiat de această perioadă de 2 săptămani de pregătire, cum avem la Atlantic. Erau curenți potrivinici, dar nu puteam amâna plecarea. Am ieșit direct în furtună, obosiți dar foarte optimiști, și am avut parte de 3 zile de o mare foarte agitată. Condițiile se schimbă foarte rapid și modul în care se succed valurile e iar atipic, vin din ambele părți și în succesiuni de câte două. Pe Atlantic valurile sunt mai mari, dar mai rare. Din păcate s-a ars și un motor, un autopilot, cârma a fost foarte solicitată și automat și motorul care o mișca, dar am avut unul de rezervă și l-am înlocuit. Cred că ne-a lipsit o răstunare. :) Chiar și așa, barca e concepută să se întoarcă la loc. Peisajul a fost spectaculos: apusurile și răsăriturile sunt deosebite, delfinii s-au jucat pe lână noi și ne-au bucurat foarte mult” 

Andrei Roșu: „Senzația pe care o ai când vezi țărmul este fanstatică, și cu siguranță se va amplifica în Antigua. Ce e interesant este că simțurile se modifică foarte mult, totul pare foarte colorat după ce ajungi la țărm, culorile sunt foarte vii, aproape obositoare” 

 

DESPRE POSIBILE PERICOLE

41816-vv.jpg

Vasile Oșean: „Când mă întreabă oamenii ce o să facem în timpul furtnurii, le răspund mai în glumă, mai în serios: o să ne rugăm. Sunt momente în care îți dai seama că viața ta nu mai e în mâinile tale. Sunt factorii externi care influențează. Ni s-a întâmplat, când navigam pe Marea Neagră, în timpul unei furtuni, să ne îndreptăm direct către o zonă de tragere a turcilor. Ne-m dat seama în timp util și am schimbat brusc direcția bărcii. Am dat emoții celor de acasă, care ne urmăreau prin GPS. Nu înțelegeau de ce barca s-a întors brusc și merge cu atâta viteză. Apoi a picat semnalul GPS. Abia peste câteva ore, când furtuna s-a oprit, am reparat tot ce s-a stricat și am văzut că nu mai merg sistemele de comunicații. Abia mai târziu am primit și mesajele de acasă, care ne întrebau dacă suntem bine. Tocmai pentru a evita asemenea emoții, organizatorii cursei pe Atlantic nu oferă celor de acasă informații continue despre poziționare. Se face un update o dată la patru ore. Dacă între timp se întâmplă ceva, se pierde semnalul, ei ne sună”

 

DESPRE MOTIVAȚIE

Vasile Oșean: Mă motivează dorința de autodepășire. Dacă autodepășirea este la un nivel destul de mare să le dai un exemplu celor din jur, îi poți motiva pe alții să se autodepășească și ei măcar puțin. Apoi e dorința de a lăsa ceva în urma ta. Fie că lași un proiect social, cum avem noi, fie că lași familiei ceva. Poate sună pompos, dar mai e o motivație pur patriotică. Efectiv simt că trebuie să fac asta pentru țara mea, să ducem drapelul României pe malul celălalt. Am fi primul echipaj din sud-estul Europei care reușește această cursă. Iar finalul cursei va fi în 2018, când sărbătorim 100 de ai de la Marea Unire. Simt că aparțin unei comunități, mie nu îmi e rușine că sunt român chiar dacă suntem blamați în exterior. Suntem blamați pentru câțiva care nu au anumite valori, dar noi trebuie să arătăm altora ce putem noi ca și țară. Trebuie să dăm un exemplu.

Ionuț Olteanu: În cei patru ani de când lucrez la clinică, am descoperit o latură a mea care constă în a-i ajuta pe ceilalți în puncte grele ale vieților lor, în momente dificile. Să le dau ajutor atunci când este esențial să fac asta. Așadar, cauza umanitară este o puternică motivație pentru mine.

Marius Alexe: Un astfel de proiect este de fapt despre tine. Un astfel de proiect îți impune un proces de învățare intens și accelerat. Îmi place acest lucru și îmi place și faptul că am cunoscut oameni minunați alături de care voi avea cu siguranță și alte proiecte frumoase.

Andrei Roșu: La mine este dorința de a construi mai mult curaj. România este sumă de indivizi. România nu se schimbă până nu ne schimbăm noi, iar schimbarea presupune curaj. Nu poți să îți schimbi viața dacă faci zi de zi același lucru. Trebuie să ieși din zona în care te simți confortabil. Fericirea mea este că, după acest proiect, oamenii își dau seama că dacă noi putem, pot și ei. Noi nu suntem supraoameni, nu ne-am născut cu vâsla în mână, nu știm să citim în stele. De fiecare dată mi s-a spus că am motivat oamenii să facă ceva nou, e un sentiment excepțional. Contează starea pe care ți-o dă un anumit proiect. Dacă intuiția îți spune că ești pe drumul cel bun, atunci ești pe drumul cel bun.

 

CUM DECURGE O ZI NORMALĂ LA BORDUL BĂRCII MARIA

Vasile Oșean: La ora 6 dimineața admirăm răsăritul soarelui în timp ce vâslim. Să presupunem că cerul este senin, răsăritul este superb, nu îl poți găsi pe uscat. Apoi vine 8 dimineața. După 2 ore de vâslit vine pauza. Între 8 și 10 ai pauză. Alții doi vâslesc și tu începi protocolul normal. Sunt transpirat, plin de sare, sarea la nivelul articulațiilor, poate să producă iritații foarte urâte. E suficient să ai o singură iritație mică, pentru că ea va crește incontrolabil în următoarele zile, așa că prevenția este importantă. Așadar, urmează dușul – cu apă dulce. O altă provocare, să îți ții echilibrul în picioare cât faci duș. Dacă e furtună, e și mai greu. Apoi te pregătești de masă, în cabină, acolo unde din cauza balansului pe mare, măcar în primele câteva zile nu poți să stai mai mult de câteva minute fără să ți se facă rău. După ce te obișnuiești, în aste două ore de pauză mai comunici acasă, verifici vremea, verifici dacă ești pe traseu. Dacă îți mai rămân 10 minute, în acele 10 minute dormi, pentru că alte minute nu mai ai. Vine ora 10, intri la vâsle. Trebuie să fii pregătit, echipat, să ai apă să bei, că nu poți să faci pauze. Dacă ți se dă o vreme urâtă, numai ideea că trebuie să ieși din cabină la vâslit e un chin. Nici nu mai are rost să îți iei pe tine hainele uscate pentru că te uzi în cateva secunde. De exemplu, pe Marea Neagra luai hainele ude de la tura trecută și înainte să ieși din cabină deja tremurai din toate încheieturile și abia așteptai să vâslești 10 minute ca să te încălzești. Când e prea cald, te ajută un coechipier, îți toarnă o găleată de apă în cap. Numai că la noi ziua nu se termină la 10 noaptea, când te culci. La noi la 10-12 noaptea este următorul schimb. Într-un final, într-o zi petrecută pe mare, nu putem indentifica episoade precum dimineață, prâz, seara, noapte - ca acasă. Totul se măsoară la două ore. Să sperăm că o să terminăm la 40-45 de zile această aventură.

 

DESPRE REGIMUL ALIMENTAR

41820-aaaa.jpg

Andrei Roșu: La această cursă, oamenii pierd în medie 20 de kilograme, ai un consum caloric foarte mare. Așa că a trebuit să ne îngrășăm 15-20 de kilograme. Dar nu poți să te îngrași cum ne-au recomandat mulți: mănânci seara mult, bei bere, mănânci chipsuri și alte prostii. Nu trebuie să ajungi la start o epavă, cu colesterol ridicat, ficat chinuit. Așa că doctorul nostru (n.r. Vasi) ne-a făcut o schemă de îngrășare care a fost dificilă, dar am reușit.

Vasile Oșean: Un sportiv de persformanță are 2-3 ore de antrenament intens dimineața și seara și consumă 3500 de calorii pe zi. La noi, consumul caloric crește atât din cauza efortului fizic cât și din cauza condițiilor externe de stres ridicat. Noi ajungem la un consum calorinc între 8 și 10 mii de calorii pe zi. Acestea sunt ușor de gestionat acasă, dar pe ocean volumul este limitat și  problema este cum reușești să introduci în corp acele calorii. Avem la dispoziție alimente cu un conținut caloric ridicat, dar deloc apetisante, alimente deshidratate. În fiecare zi o punguliță care conține mic dejun, prânz, cină, mese intermediare încât să ieși măcar aproape de necesarul dorit. O să mai luăm cu noi ulei de măsline, fructe, care să ne ajungă măcar câteva săptămâni, este important și atât.

 

GÂNDURI FINALE ÎNAINTE DE STARTUL CURSEI

Andrei Roșu: Se spune că neplanaificarea succesului este planificarea eșecului. Tot ce ține de noi, de la a stabili relații extraordinare între noi la a nu lăsa nimic la voia întâmplării, eu cred că și cei care au grijă de vreme vor fi alături de noi. Cred că vom putea duce aceată barcă pe partea celalaltă. Va fi o împlinire atât pentru noi, cât și pentru întreaga țară. Asta ne va da curaj și pentru proiectele viitoare și vom da din acest curaj și altora.

Marius Alexe: După ce ne-am pregătit atât de bine, acum nu ne rămâne decât să ne bucurăm de interacțiunea între noi, de traversarea în sine și tot ce urmează să simțim la nivel personal, indiferent cât de greu va fi - și va fi, cu siguranță.

Ionuț Olteanu:  Vreau să trimit un gând de mulțumire tuturor care ne sunt alături, familiei, sponsorilor, celor care sunt alături de noi, și aș mai vrea să le mulțumesc lui Vasi și Andrei că au făcut posibil acest proiect prin care ne redescoperim.

Vasile Oșean: Eu am fost mereu independent, dar dacă a trebuit să lucrez în echipă, am lucrat cu plăcere. Trebuie să aduci plus valoare în orice loc, în orice moment, și să nu îi lași pe alții să facă nimic în locul tău, pentru că atunci ai pierdut o șansă să devii mai bun. Pentru mine, o să fie un exercițiu de verificare, să văd dacă tot ce am construit merge atât de bine cât era în mintea mea. Niciodată nu am plecat de la clinică, iar acum voi afla dacă munca mea a dat roade în interiorul oamenilor, în modul lor de a înțelege că trebuie să își respecte munca, indiferent dacă sunt sau nu supravegheați. Acesta este un sentiment de teamă față de ce voi găsi când mă voi întoarce. În același timp, cu cât se apropie cursa, sentimentul de teamă este prezent în fiecare moment al vieții mele. Teama, nu frica! Teama este acel sentiment pe care îl simți când îți orietentezi atenția spre o acțiune din viitor a cărei finalitate nu o cunoști și realizezi că depinde de tine. Teama îți arată că ești om, ai dorință de reușită, nu lași lucrurile la voia întâmplării. Nepăsarea este opusul temerii. Planifică succesul în mod constant. Îl planifici pentru că ai teamă, nu frică. Nu vrei să lași universul să planifice în locul tău. Viața mea e însoțită de notițe, ca rezultat al sentimentului de teamă. Cu siguranță nu voi reuși să acopăr tot ce vreau să acopăr, dar important este să acopăr esențialul, apoi trecem înspre amănunte. Cred că e uman să îți lași rezerva de a nu fi perfect și a putea greși, dar greșeala trebuie să nu dăuneze părții principale a proiectului. Teama este un sentiment constructiv să mă monteze zi de zi.

 

Cursa începe în 12 decembrie 2017, iar echipa a plecat deja la pregătirile dinaintea acesteia, care se petrec timp de două săptămâni. IMOPEDIA.ro vă va ține la curent cu evoluția expediției, sub forma unui jurnal de bord scris tocmai de membrii echipajului.

 

DE ULTIMĂ ORĂ

Cei patru temerari au ajuns cu bine în La Gomera și sunt mai pregătiți ca niciodată de aventura vieții lor. De până acum! :)

41821-lagomera.jpg

29 November 2017