0-1583-983e2b51a350f1ff4d2d71f7720c39c7.jpgLegea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor va deveni operaţională la 1 iulie anul viitor. Condiţia este ca actul normativ să treacă astăzi de votul final din Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor a fost adoptat luni, pe articole, de Camera Deputaţilor, urmând să primească votul final miercuri, după ce a trecut de Senat în noiembrie 2007. Legea va intra în vigoare la 120 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial. Potrivit proiectului, suma maximă asigurată este de 20.000 euro pentru locuinţele tip A şi de 10.000 euro pentru locuinţele tip B.

Proprietarii trebuie să contracteze poliţe de asigurare obligatorie a locuinţelor începând cu 1 iulie 2009, a spus Radu Popescu, consilier în Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. El aminteşte că proprietarii care nu îşi asigură locuinţa riscă o amendă de 500 lei, în condiţiile în care prima obligatorie este de numai 10 euro în cazul locuinţelor tip B şi de 20 euro în cazul locuinţelor tip A.

Potrivit legii, tipul A este o construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal, ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic sau chimic. Tipul B este o construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic. Oficialul MIRA a arătat că legea are un puternic caracter social, deoarece persoanele care nu pot plăti această poliţă vor fi subvenţionate de Guvern.

Pe de altă parte, cei care vor să îşi asigure locuinţa la valoarea reală pot încheia o poliţă de asigurare facultativă, complementară celei obligatorii. Din cele 8 milioane de locuinţe, sunt asigurate în jur de 14%. În mediul rural, procentajul este de trei ori mai mic. Deşi în creştere de la an la an, cifra asigurărilor ramâne mică, pentru că o astfel de poliţă este considerată o cheltuială în plus.

Limita de asigurare este de 20.000 euro,iar prima anuală este de 10-20 de euro.

Sursa

8 October 2008